Studii — August 1, 2023 at 2:20 pm

Limitless Agency: Românii au cheltuit 3,7 miliarde euro pe haine și electronice în online

by

Românii au făcut cumpărături online de aproape 7 miliarde de euro în 2022, din care peste 50% reprezintă cheltuieli pe articole vestimentare și electronice, potrivit datelor eBook eCommerce Growth Strategies, cel mai mare raport de date și strategii de creștere pentru magazinele online din România, realizat de Limitless Agency, una dintre agențiile de marketing digital de pe piață. Astfel, venitul mediu per utilizator generat în industria de ecommerce a fost de 467 euro.

Piața de ecommerece România are în jur de 100 de magazine online care înregistrează peste 1.000 de comenzi pe zi. Potrivit datelor Limitless Agency, în 2022, aceste magazine au avut comenzi în valoare totală de 6,7 miliarde de euro, din care 55% reprezintă valoarea comenzilor pentru haine, încălțăminte și electronice.

Ce cumpără românii cel mai mult online și cât au cheltuit

Conform rezultatelor din raportul eBook eCommerce Growth Strategies, dezvoltat de Limitless Agency, românii au cheltuit cel mai mult pe produse din categoriile:

Fashion: 2,63 miliarde euro (46%)
Electronice: 1,1 miliarde euro (19%)
Îngrijire personală și a casei: 885 milioane euro (15%)
Jucării, hobby, bricolaj: 590 milioane euro (10%)
Mâncare: 146 milioane euro (2,6%)
Mobilă: 125 milioane euro (2,2%)
Muzică/filme/jocuri: 88,9 milioane euro (1,5%)
Băuturi: 32,1 milioane euro (0,5%)

Raport Limitless Agency

Daniel Ene, CMO&Partner Limitless Agency„Potențialul pieței de ecommerce din România este foarte mare. Deși tot mai mulți români cumpără online, statistic doar 45% dintre cei cu acces la Internet, care în România înseamnă 90% din populație, plasează o comandă online. Momentan, nici jumătate din întreaga populație nu face achiziții online, ceea ce ne plasează foarte departe de avansul înregistrat de țările nordice, unde 95% din populație comandă online. Dar piața este de așteptat să crească spectaculos și în România, urmând ca în 2025 peste 54% dintre români să comande online, numărul de magazine online să crească de până la trei ori în următorii ani, iar valoarea pieței să ajungă la 10 miliarde de euro”, explică Daniel Ene, CMO&Partner Limitless Agency, furnizor principal de servicii de marketing digital pe piața de ecommerce.

Cum comandă românii din magazinele online

Aproape 1 din 5 români comandă online în mod constant online, 50% plasează comenzi online de 2 ori în 3 luni și doar 12% comandă online de până la 6 ori pe lună.

Limitless Agency mai arată că, în România, piața de ecommerce a generat un venit mediu per utilizator de aproximativ 467 euro în 2022, valoare care va ajunge la peste 870 euro până în 2027, potrivit datelor Digital Market Outlook, Statista. Totodată, 21% dintre români comandă și din afara țării, cel mai des din China, de pe Aliexpress, magazinul online din grupul din care face parte Alibaba.

De asemenea, 72% dintre români economisesc și așteaptă să cumpere un produs, iar 28% sacrifică alte cheltuieli pentru a cumpăra un produs mai repede. În plus, 49% dintre români plătesc mai mult pentru un brand pe care îl știu, 51% plătesc mai puțin pentru un produs de brand propriu mai ieftin, 57% plătesc mai mult pentru un produs eco-friendly și 43% plătesc mai puțin pentru o versiune non eco-friendly.

În Europa, procentajul cumpărătorilor online a crescut de la 55% în 2012 la 75% în 2022, o creștere de 20%. Cele mai mari creșteri au fost înregistrate în Estonia (+47%), Cehia (+41%) și România (+41%), mai arată studiul Limitless Agency.

Comerțul electronic în Uniunea Europene a fost stimulat de cererea grupului de vârstă 25-34 de ani în 2022, 87% dintre persoanele din această grupă de vârstă achiziționând bunuri online în 2022. Tot anul trecut, 42% dintre utlizatorii de Internet au comandat haine (inclusiv pantofi și accesorii), 19% au comandat de la restaurante, fast-food și servicii de catering și 17% au cumpărat online produse cosmetice, de înfrumusețare și wellness.

Tot la nivel european, comerțul electronic este influențat de nivelul de educație, 88% din consumatori având studii superioare, peste 80% dintre consumatori fiind angajați sau antreprenori.

Realizat cu scopul de a educa și susține piața de ecommerce din România, eBook eCommerce Growth Strategies este un raport complex care conține peste 90 de strategii  testate și recomandări pentru creșterea vânzărilor online, din partea a 24 experți în ecommerce, promovare online și comunicare de brand, tehnologii pentru ecommerce, design, livrare și legislație în domeniu. Raportul este dedicat antreprenorilor care vor să își scaleze magazinul online, antreprenorilor care investesc în marketing online și specialiștilor în marketing care gestionează magazine online.
 
Raportul poate fi descărcat aici.