GoTech World, cea mai mare expo-conferință de IT & Digital din Europa Centrală și de Est, va avea loc anul acesta pe 8 și 9 noiembrie, la Romexpo, Pavilion B1. Inteligența Artificială va fi vedeta acestei ediții, iar pe lângă principalele inovații în domeniu, prezentate de speakeri internaționali de top pentru a aduce mai multă claritate subiectului, vizitatorii pot descoperi și soluțiile tehnologice ale companiilor expozante. Totodată, printre cele 11 scene dedicate tehnologiei, evenimentul de anul acesta aduce ca noutate AI Stage și Sustainability Stage.
„Ca de fiecare dată, GoTech World aduce în atenția publicului cele mai relevante subiecte ale momentului. Anul acesta ne-am axat pe unul dintre cele mai fascinante și promițătoare domenii tehnologice, ce s-a remarcat printr-o deosebită amploare la nivel mondial – Inteligența Artificială. GoTech World 2023 va reuni, așadar, profesioniști și lideri în tech, experți în AI, cercetători și lideri din industrie, ce ne vor împărtăși cunoștințe, idei sau inovații și alături de care vom explora impactul AI asupra mediului de business și a societății, în general”, a declarat Alexandru Măxineanu, Managing Partner, Universum Expo.
Pentru cea de-a XII-a ediție, GoTech World se așteaptă la un public de peste 15.000 de participanți, dintre care jumătate din categoria C-level și aduce în fața audienței peste 130 de sesiuni de conținut, 160 de speakeri și 100 de expozanți.
Evenimentul va reuni speakeri mondiali și locali de top, care vor aborda subiecte precum evoluția dispozitivelor wearable și modul în care devin tot mai inteligente, noutățile din blockchain, Web3 și metaverse, explorarea tehnologiei satelitare, măsuri proactive împotriva vulnerabilităților din date, peisajul fraudei digitale, cu accent pe furtul de identitate, starea securității cibernetice în România sau conceptul CleanTech și crearea de valoare prin standarde durabile.
GoTech World 2023 va păstra structura de succes a ultimelor ediții, respectiv o amplă zonă expozițională – unde cei mai importanți jucători din industria IT, tech sau digital își vor prezenta soluțiile inovatoare, alături de 11 scene de dezbateri, printre care Main Stage, Java, DevOps, Retail & E-commerce, Cybersecurity, Business Transformation, Smart City, UX/UI, la care se adaugă, începând cu acest an, Sustainability Stage și AI Stage.
Scena dedicată sustenabilității își propune crearea spațiului necesar pentru discuții în jurul unor subiecte cheie, precum mobilitatea sustenabilă – ce include reducerea emisiilor de carbon, eficiența energetică, economia circulară – esențială pentru a debloca beneficii pe care organizațiile nu le pot obține singure sau sustenabilitatea în industria IT. Aducând împreună nume mari din sectorul privat și cel de stat, atât de la nivel național, cât și internațional, aceste dezbateri vor contribui la conștientizarea și promovarea unor practici sustenabile în diverse domenii, respectiv identificarea unor soluții inovatoare și durabile pentru viitor.
Totodată, o serie de teme captivante vor fi dezbătute și pe noua scenă dedicată inteligenței artificiale. Un subiect important îl reprezintă soluțiile AI dezvoltate pentru companii, ce pot fi aplicate în diverse zone – finanțe, IT, sectorul public – și au potențialul de a revoluționa modul în care funcționează domeniile respective. De asemenea, integrarea inteligenței artificiale în artă și marketing va fi o altă temă de mare interes abordată pe scena AI (ex. Midjourney generated images, ce utilizează tehnici avansate de AI pentru a crea opere vizuale impresionante).
Conectați de preocuparea pentru cele mai noi tehnologii, GoTech World continuă și anul acesta parteneriatul cu Orange Business, prin care vizează educarea mediului de business cu privire la adoptarea unor soluții inovatoare și sustenabile, menite să contribuie la digitalizarea companiilor și a sectorului public. Astfel, Orange Business, un furnizor de top pentru soluții de comunicații și servicii integrate IT către companii de toate dimensiunile și din diverse industrii, este partenerul principal al GoTech World 2023.
Participarea la GoTech World 2023 se realizează pe baza unui bilet de acces ce poate fi achiziționat direct de pe www.gotech.world. În funcție de beneficiile pe care le primește un participant, există trei categorii de bilete: Standard Pass 179 EUR + TVA, Content Pass 319 EUR + TVA, VIP Pass 419 EUR + TVA (late registration).
Până pe 10 august, biletele pot fi achiziționate la un preț unic de super early bird, respectiv Standard Pass – 59 EUR + TVA, Content Pass – 199 EUR+ TVA și VIP Pass – 259 EUR + TVA .
Partener principal: Orange Business
Inspired by: Mercedes-Benz România
Smart City & Mobility Stage: Continental
Java Stage: Systematic
UX&UI Stage: Google
Sponsors: Luxoft, M247, Electronic Arts Romania, Inetum
Coffee Partner: L’OR
Experience Partner: IQOS
Internet Partner: Viva Telecom