Românii preferă tot mai mult lucrul la distanță, fie că este vorba de mod permanent sau de câteva zile pe săptămână. Această tendință este susținută de analizele de business, interviurile de angajare și discuțiile din social media. Toate acestea demonstrează că regimul hibrid (o combinație între lucrul de la distanță și cel de la birou) a devenit o practică tot mai răspândită și importantă pentru organizații de toate dimensiunile.
Schimbările din mediul de afaceri, tehnologiile avansate și noile cerințe ale angajaților au determinat adoptarea acestui model flexibil de muncă. În plus, o nouă lege adoptată luna trecută (iunie 2023) de Camera Deputaților va permite părinților care au copii cu vârsta de până la 11 ani să lucreze de acasă patru zile pe lună. Regimul de muncă hibridă acoperă un spectru mult mai larg, de la muncă de acasă (dorită de 35% dintre angajați) la deplasări în interes de serviciu și colaborări locale și internaționale.
Lucrul de la distanță aduce oportunități, dar și provocări, în special în ceea ce privește securitatea datelor și confidențialitatea informațiilor. De altfel, conform portalului Gitnux.com , 63% dintre companii au experimentat o breșă de securitate din cauza angajaților care lucrează de la distanță.
Acesta este, de altfel, unul dintre motivele pentru care utilizarea unui server VPN (Virtual Private Network) a devenit esențială pentru a asigura o conexiune securizată și eficientă în timpul lucrului la distanță.
Ce înseamnă VPN și remote access VPN?
VPN (Virtual Private Network) reprezintă o rețea virtuală privată care se extinde peste o rețea publică, cum ar fi internetul. Acesta permite utilizatorilor să transmită și să primească date într-un mod securizat, ca și cum ar fi conectați la o rețea privată fizică. În contextul lucrului la distanță, VPN-ul joacă un rol crucial în protejarea datelor și comunicării între angajați și sistemele IT ale companiei, fie că acestea sunt pe o infrastructură on-premises, fie că sunt pe servere dedicate în regim de colocare.
La modul general, VPN-ul poate fi de două tipuri: site-to-site și remote access. Site-to-Site VPN conectează, spre exemplu, o filială unde sunt mai mulți utilizatori cu sediul central al unei companii. Remote access VPN este o extensie a conceptului de VPN și permite unui angajat remote să se conecteze în siguranță la rețeaua companiei, utilizând internetul public. Astfel, aceștia pot accesa fișierele și resursele interne ale companiei la fel de ușor ca și cum ar fi la sediul central/birou.
Utilizarea unui server VPN este cea mai simplă soluție pentru a oferi o conexiune securizată angajaților care lucrează la distanță. Această conexiune are un rol esențial în asigurarea confidențialității și integrității datelor în timpul transferului lor între angajați și rețeaua corporativă. Principalele modalități prin care un server VPN protejează lucrul la distanță sunt:
• Criptarea datelor: VPN-ul utilizează protocoale de criptare puternice pentru a ascunde informațiile transmise între dispozitivul angajatului și rețeaua companiei. Acest lucru împiedică interceptarea și accesul neautorizat la datele sensibile.
• Autentificare și acces controlat: Serverele VPN permit rețelei să controleze accesul la resursele interne, cerând autentificare în două etape sau utilizând certificate digitale. Astfel, doar utilizatorii autorizați au acces la datele sensibile ale companiei.
• Protecție împotriva amenințărilor externe: Conexiunea prin VPN protejează angajații de potențiale atacuri cibernetice care pot apărea în rețelele publice.
• Securitate în cadrul rețelelor corporate: VPN-ul oferă posibilitatea de a crea sub-rețele private în cadrul rețelei corporative, asigurând izolarea și protecția diferitelor departamente și resurse.
Orice conexiune la internet (WiFi, cablu, 4G, 5G) permite accesarea unui server VPN, deci utilizatorii au libertate de alegere. Totuși, departamentele IT au la dispoziție date despre trafic, aplicații accesate, dispozitive conectate, porturi și protocoale, pentru a ști tot timpul ce se întâmplă în rețea.
Scenarii de utilizare pentru un server VPN
VPN-ul este o tehnologie complexă, dar impetuos necesară pentru a face lucrurile simple precum:
• Accesul la resurse interne: Un angajat care lucrează de acasă are nevoie să acceseze baza de date internă a companiei pentru a analiza un set de date financiare și a completa un raport. Prin intermediul unui server VPN, acesta poate realiza conexiunea securizată la baza de date, păstrând datele sensibile protejate de orice acces neautorizat.
• Comunicarea internă și colaborarea: Echipa de dezvoltatori a unei companii are membri din mai multe țări și trebuie să colaboreze în timp real. Prin intermediul unui server VPN, aceștia pot utiliza un canal de comunicare criptat pentru a împărtăși codul și a lucra împreună fără riscul ca datele să fie interceptate.
• Accesul la aplicații și fișiere interne în timpul deplasărilor: Un manager trebuie să aibă acces la documentele financiare și la aplicații de contabilitate în timpul unei călătorii de afaceri. Cu ajutorul unui server VPN, acesta poate accesa în siguranță resursele interne ale companiei, indiferent de locația geografică și conexiunea utilizată.
De ce să alegi un server VPN M247
M247 este un furnizor de servicii data center (colocare, servere dedicate, cloud public și cloud privat ) care oferă clienților o gamă variată de soluții de conectivitate și securitate. Utilizarea unui server VPN M247 înseamnă comunicații private și criptate, fără afectarea vitezei sau performanței aplicațiilor sau serviciilor cloud accesate.
Prin M247 poți contracta un server VPN în multiple configurări hardware cu procesoare Intel Xeon, împreună cu serviciile de administrare necesare. Acestea includ monitorizare, înlocuire componente, scanări periodice, protecție anti-DDoS, actualizări și patch-uri etc.
Pentru mai multe informații accesați pagina M247 Server VPN, iar pentru oferte comerciale trimiteți solicitare la sales@m247.ro.