Trăim într-o lume extrem de dinamică, în care informația se transmite cu viteza luminii, în care suntem cu toții conectați la o atingere de ecran. Suntem înconjurați de dispozitive smart, a căror utilizare este intuitivă și poate crea cu ușurință dependență.
Trăim în interiorul unor ecosisteme digitale iar contactul cu acestea se întâmplă prin intermediul ecranelor. De multe ori ne scufundăm, ca și adulți, în aplicații de streaming, în jocuri sau în rețele sociale, cărora le alocăm ore întregi din timpul nostru. Dar ce efecte au oare ecranele asupra copiilor, asupra dezvoltării creierului și comportamentului acestora?
Iulia Constantinescu, psiholog și logoped, împreună cu Alexa Bucur, psiholog, abordează efectele expunerii copiilor și adolescenților la ecrane și subliniază 5 probleme pe care echipa sa medicală le identifică în activitatea zilnică cu pacienții.
„Ne confruntăm cu tot mai multe cazuri în care putem observa efectele ecranelor asupra dezvoltării copiilor și adolescenților. Abordăm această problemă multidisciplinar, de la logoped, psiholog pediatru, până la neurolog dacă este cazul. Putem vorbi deja de afecțiuni cu diferite grade de complexitate pentru remedierea cărora implicăm medicii și, în egală măsură, părinții”, spune Alexa Bucur, psiholog în cadrul MS Clinic.
Întârzieri în dezvoltarea limbajului la copii mici și întârzieri în dezvoltarea cognitivă a bebelușilor.
Ecranele fac parte din viața noastră și noi, adulții, nu le mai percepem ca fiind factori de risc. Însă pentru un bebeluș sau pentru un copil mic, expunerea la ecrane este foarte periculoasă. Capacitatea unui copil mic de a învăța din interacțiunea cu un ecran este foarte mică, aproape inexistentă. În schimb, nevoia acestuia este de a interacționa cu persoane din familie, persoane în care pot avea încredere. Totodată, expunerea la ecrane influențează concentrarea, impulsurile, capacitatea de a învăța prin joc. Cea mai întâlnită afecțiune este întârzierea în dezvoltarea limbajului, unde intervenim cu sesiuni de logopedie.
Ecranele influențează timpul de concentrare la copii și adolescenți. Timpul de concentrare a scăzut la 8 secunde
8 secunde! Atât mai pot sta concentrați copiii și adolescenții care sunt expuși pentru perioade îndelungate la dispozitive electronice și ecrane. Acest lucru influențează o serie întreagă de factori, de la capacitatea lor de a interacționa într-un cadru social, până la performanțele școlare. Prezența unui dispozitiv într-o cameră scade atenția cu până la 50%.
Erodarea funcției cognitive și tulburări de memorie
Studii medicale de specialitate arată că expunerea prelungită la dispozitive, utilizarea frecventă a telefoanelor mobile și a tabletelor, poate duce la o supraîncărcare cognitivă, ceea ce se manifestă prin scăderea atenției, a capacității de concentrare, diminuarea funcției de rezolvare a problemelor și, mai ales, prin tulburări de memorie.
Tulburările de somn și de personalitate – o realitate cu care se confruntă copiii expuși la ecrane
Utilizarea ecranelor și a dispozitivelor mobile este asociată în literatura de specialitate cu tulburări de personalitate și cu tulburări de somn. Rapiditatea cu care este expusă informația pe ecran, multitudinea de culori și animațiile, toate impactează modul în care creierul unui copil funcționează.
Reducerea empatiei și gratificarea instantanee – probleme la care părinții trebuie să fie atenți
Literatura medicală de specialitate identifică o reducere a capacității copiilor în a manifesta empatie față de cei din jur, în a putea identifica ce stare sau trăiri au ceilalți oameni din jurul lor. Acest lucru se traduce printr-o izolare emoțională a copilului de grupul social și o creștere a nevoii sale de a interacționa cu dispozitive, cu ecrane. De ce? Pentru că în mediul virtual există o interacțiune care oferă creierului o mulțumire de moment, instantanee, fără filtre și complicații sociale.
„La MS Clinic punem copiii și tinerii în centrul atenției, oferindu-le sprijin pentru a depăși obstacolele pe care lumea modernă le ascunde în calea lor. Abordăm fiecare caz cu multă empatie și cu susținere atât pentru copii, cât și pentru părinți. Cheia este încrederea pe care părinții o au în medicii noștri, în abordarea lor multidisciplinară și în capacitatea părinților de a fi modele și sprijin pentru copiii lor”, concluzionează Iulia Constantinescu, Psiholog și logoped MS Clinic.
MS Clinic este o clinică medicală din zona Voluntari-Pipera care oferă servicii integrate de medicină, neurologie, psihologie, psihologie pediatrică și logopedie.