Camera de Comerț Americană în România (AmCham România) a organizat ediția a doua a Forumului Economic SUA – ROMÂNIA, dedicat promovării cooperării economice bilaterale. În continuarea ediției din 2022 care a marcat aniversarea a 25 de ani de la semnarea Parteneriatul Strategic din SUA și România, agenda Forumului de anul acesta aduce în prim plan inovația ca pilon pentru prosperitate, și pentru cooperare la nivel regional.
Forumul Economic SUA-ROMÂNIA: Inovație pentru Prosperitate este organizat în marja Forumului de Afaceri al Inițiativei Celor Trei Mări (3SI) care are loc la București, între 6 -7 septembrie, și este susținut de Ambasada SUA la București, în calitate de partener strategic și de Institutul Aspen România.
Reprezentanți ai administrației centrale din SUA și România, membri ai comunității AmCham România și lideri de afaceri cu prezență importantă în regiunea Celor Trei Mări au participat la dialogul despre consolidarea relațiilor economice transatlantice prin intensificarea cooperării între statele din regiune, în special prin adoptarea inovației la scară largă.
„Ediția de față confirmă că Forumul Economic SUA – România lansat de AmCham anul trecut devine ceea ce am văzut ca fiind necesar, și anume o platformă de dialog de referință pentru agenda economică bilaterală. Angajamentul asumat de ambele administrații pentru intensificarea relațiilor economice este reflectat deja în evoluția pozitivă a investițiilor în ultimul an, și avem încredere că vor urma proiecte concrete care să transforme potențialul în prosperitate economică. În plus, în perioada imediat următoare, România are în față cel puțin două obiective – intrarea în programul Visa Waiver pentru SUA și aderarea la OCDE, care îndeplinite la timp, vor aduce beneficii semnificative pentru agenda economică. Anul acesta, în contextul Summit-ului Inițiativei Celor Trei Mări, adăugăm nivelului de cooperare bilaterală și dimensiunea regională, pentru care considerăm inovația ca un pilon central, indiferent de domeniu. Sectorul privat investește constant în inovație, a demonstrat valoarea pe care aceasta o aduce economiilor, iar apelul nostru comun către decidenți este că stimularea și adoptarea inovației, prin reglementare și finanțare corespunzătoare, reprezintă calea de urmat spre prosperitatea pe care o dorim pentru economiile și societățile noastre”, a declarat Președintele AmCham România, Cristian Sporiș.
Ariile prioritare pentru cooperare regională ale platformei 3SI – energie, digitalizare, infrastructură, au fost reflectate în agenda Forumului organizat de AmCham România prin participarea din partea americană a Președintei EXIM Bank a SUA, Reta Jo Lewis, invitatul special el ediției. Departamentul de Stat al SUA a fost reprezentat de Geoffrey Pyatt, Adjunctul Secretarului de Stat pentru Resurse în Energie, iar Departamentul de Comerț al SUA, de către John Simmons, Ofițerul Regional pentru Europa și Ministru Consilier pentru Relații Comerciale din cadru Misiunii SUA la Uniunea Europeană.
Din partea Guvernului României au susținut alocuțiuni despre stadiul relațiilor economice România – SUA, sectoare strategice și planuri de viitor, doi dintre miniștrii implicați direct în dezvoltarea relațiilor comerciale și investiționale bilaterale, Ministrul Economiei, Antreprenorialului și Turismului, Radu Ștefan Oprea și Ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
Panelul de business a adus în prim plan proiecte inovative implementate în România și în țări din regiune, exemple de bune practici și parteneriate în regim public-privat de succes, cu precădere din domeniul energiei și tehnologiei, care nu doar că oferă oportunități de cooperare între statele afiliate Inițiativei Celor Trei Mări, ci contribuie în mod concret la eforturile de a sprijini conectivitatea, prosperitatea și creșterea economică, precum și profilul investițional al Europei Centrale și de Est. Companiile reprezentate în panel s-au numărat NuScale Power, Microsoft, Enery Power Holding, IBM și Amazon.
Perspectiva asupra contextului geostrategic și a provocărilor deloc simple de care mediul economic trebuie să țină cont, a fost transmisă din partea organizației Atlantic Council de Generalul James L. Jones, fost Consilier Prezidențial pentru Securitate Națională al Președintelui Statelor Unite.
„Inițiativa Celor Trei Mări (3SI) este un motor de creștere pentru țările din regiune, și este cu atât mai relevantă pentru România cu cât vizează infrastructura digitală și energia, sectoare cu un potențial masiv de a întări profilul țării noastre la nivel regional, dar și infrastructura de transport, unde avem încă decalaje semnificative de recuperat. AmCham România, alături de organizațiile AmCham din țările 3SI, susține fără echivoc Inițiativa celor Trei Mări, iar apelul nostru este ca spiritul colaborativ care stă la baza acestei platforme să inspire și un parteneriat onest și constructiv între sectorul public și mediul privat. Alinierea decidenților, a administrațiilor și a sectorului privat în jurul unor obiective comune este necesară pentru creșterea vitezei de adoptare a inovației ca vector de prosperitate și dezvoltare economică sustenabilă, iar de aceea AmCham va continua să faciliteze acest dialog și transfer de bune practici”, a concluzionat Vice-Președintele AmCham România, Elisabeta Moraru.
Cu ocazia Forumului Economic SUA – România, AmCham și-a reiterat susținerea pentru agenda de creștere a componentei economice a parteneriatul strategic, și a punctat nevoia de continuare a consolidare a profilului economic al României pentru a fi un partener de încredere pentru investitorii din SUA, din UE și din țările 3SI.