ANIS, Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii anunță prelungirea termenului limită pentru înscrierea proiectelor la cea de-a șasea ediție a programului Bursele ANIS până pe 30 septembrie 2023, inclusiv. Asistenții universitari, lectorii și doctoranzii pot aplica la una dintre cele 7 categorii propuse în cadrul programului și pot fi recompensați pentru inovație în procesul de predare cu 11 burse în valoare de 5.000 de euro.
Programul se adresează cadrelor didactice universitare din toată țara, care au vârsta de până în 40 de ani (împlinită în anul 2023), au introdus un curs/laborator nou în programă sau au actualizat unul existent, folosind metode inovatoare de predare, bazate pe noi tehnologii și care se încadrează într-unul dintre cele 7 domenii tehnologice propuse în anul universitar 2023 – 2024:
• Artificial Intelligence & Machine Learning
• Big Data
• Cybersecurity
• Internet of Things (IoT)
• Blockchain
• Virtual Reality
• Tech for All (introducerea cursurilor de tehnologie în facultăți non-IT).
Pentru a fi eligibil, cursul/laboratorul propus este sprijinit de facultate, fiind cuprins în planul de învăţământ aferent anului universitar 2023-2024, în oricare din formele recunoscute: obligatoriu, opţional sau facultativ. Înscrierea proiectelor a început pe 1 septembrie iar termenul limită a fost prelungit până pe 30 septembrie 2023. Regulamentul programului poate fi consultat pe pagina https://anis.ro/programe/.
În premieră, în acest an, pot participa la program și doctoranzii, nu doar asistenții universitari și lectorii.
Evaluarea proiectelor înscrise se va realiza în cursul lunii octombrie 2023, urmând ca bursele să fie anunțate public în cadrul evenimentului anual Gala Bursele ANIS programată pentru 15 noiembrie 2023.
La edițiile anterioare, dintre cele 152 de proiecte înscrise, 56 au obținut sponsorizări în valoare totală de 280.000 euro. Au participat până în prezent asistenți universitari și lectori de la 51 de facultăți, aflate în 11 centre universitare din România.
Ediția din acest an este realizată cu sprijinul următoarelor companii: Adobe, Bitdefender, Booking Holdings, Deutsche Bank, Endava, Eviden, Softbinator Technologies, Wipro.