Printr-o postare pe blogul companiei, Google a anunțat ieri cele 30 de startup-uri din regiunea EMEA ce vor face parte din programul Google for Startups Growth Academy: AI for Health.
Din selecție face parte și startup-ul medical românesc Rayscape, un asistent digital care folosește inteligența artificială pentru a ajuta medicii radiologi la interpretarea imaginilor medicale.
Mai mult, Google a anunțat și cele 13 startup-uri ce vor face parte din primul său acelerator pentru startup-uri, AI First. Din selecție face parte și startup-ul românesc Zaya AI, ce oferă soluții digitale care ajută medicii la stabilirea unui diagnostic.
Despre Google for Startups Growth Academy: AI for Health
Google for Startups Growth Academy: AI for Health face parte din angajamentul Google de a sprijini inovația tehnologică și ecosistemul startup-urilor din regiunea EMEA. Acesta este primul dintr-o serie de programe prin intermediul cărora experți Google vor oferi mentorat fondatorilor de startup-uri care folosesc inteligența artificială pentru a rezolva unele dintre cele mai mari provocări ale societății. Programul Google for Startups Growth Academy: AI for Health va începe pe 27 septembrie și va dura trei luni. Pe parcursul programului, startup-urile selectate vor participa la o serie de ateliere personalizate și vor colabora cu mentorii Google și experți din industrie pentru a găsi soluții care să-i ajute să-și crească afacerile și să dezvolte în mod responsabil soluții de asistență medicală cu ajutorul AI. Lista completă a celor 30 de startup-uri selectate în program poate fi găsită aici.
Despre acceleratorul Google for Startups: AI First
Primul accelerator Google for Startups: AI First este o colaborare unică între echipele Google Cloud și AI și are scopul de a sprijini startup-urile aflate în stadiu incipient. Acest program hibrid de 10 săptămâni va reuni 13 startup-uri din Europa și din Israel, care folosesc AI pentru a rezolva unele dintre cele mai presante probleme din lume (de la utilizarea inteligenței artificiale pentru a îmbunătăți asistența medicală până la dezvoltarea de noi modalități de combatere a schimbărilor climatice). Pe lângă faptul că vor primi un mentorat de top și acces la tehnologia Google, startup-urile selectate vor avea în plus oportunitatea de a se alătura unei comunități de antreprenori cu interese similare, ce le va oferi sprijin, sfaturi și oportunități de colaborare și le va ajuta să-și accelereze creșterea. Lista completă a celor 13 startup-uri selectate poate fi accesată aici.