Cloud Computing / Edge — September 27, 2023 at 4:27 pm

Reziliență și inovație în afaceri: Profi și ASCORP își eficientizează operațiunile utilizând tehnologia Microsoft Azure

by

Transformarea digitală vine cu numeroase promisiuni pentru un viitor mai bun și incluziv, în care tehnologia este un factor de progres. În ultimii ani, organizații din toate industriile au prioritizat digitalizarea și au integrat soluții de cloud, ceea ce le-a ajutat să fie mai inovatoare, să gestioneze și să valorifice mai bine datele de care dispun, pentru a deveni mai productive și competitive.

Smart city and communication network concept. 5G. LPWA (Low Power Wide Area). Wireless communication.În România, companii precum Profi și ASCORP folosesc infrastructura Microsoft Azure pentru a-și dezvolta afacerile și pentru a răspunde cerințelor clienților lor, în timp ce sectorul public reușește să îmbunătățească accesul la servicii prin integrarea tehnologiei cloud.

Profi a automatizat cele peste 1645 de magazine cu Power Apps
Profi – unul dintre cei mai mari retaileri din România, cu mai mult de 28.000 de angajați – utilizează resursele din Microsoft Power Platform și Power Apps pentru a gestiona mai bine activitatea celor peste 1.645 de magazine din lanțul său.

„Ne-am gândit inițial să folosim un software deja disponibil, dar am optat în final pentru construirea unei aplicații de la zero, pe care să o adaptăm nevoilor noastre. Și am ales să ne propulsăm soluțiile cu Microsoft Power Platform și Power Apps datorită flexibilității, scalabilității și livrării rapide”, afirmă Cătălin Pavel, IT Digital & Data Director la Profi.

Digitalizarea tuturor proceselor a determinat dublarea productivității auditorilor, cărora li se atribuie acum sarcinile în mod automat. Toate informațiile sunt introduse digital (prin aplicații web și mobile), astfel că auditorii generează rapoarte în timp real cu Power BI.

Concomitent, o altă soluție simplifică gestionarea sarcinilor pentru angajații magazinului. Înainte, aceștia accesau lista de sarcini de pe computerele din birouri, executau fiecare sarcină în parte și la final reveneau la computerele respective pentru a face rapoartele. Noua soluție le permite managerilor să atribuie ușor sarcini recurente și să urmărească statusul acestora, să stabilească indicatori de performanță și să vadă rezultatele în timp real. Acest lucru a contribuit la sporirea eficienței și productivității personalului, dar și la creșterea nivelului de transparență pe întregul lanț.

Integrarea aplicațiilor Profi în ecosistemul Microsoft este o altă soluție care ajută compania să urmărească expansiunea magazinelor sale în timp real, pe o singură platformă. În continuare, Profi plănuiește să eficientizeze și alte procese cu Power Apps și să se bazeze din ce în ce mai mult pe algoritmi de machine learning, pentru a face estimări și prognoze în lanțul de aprovizionare.

ASCORP își amplifică ofertele pentru proiecte de energie verde cu Power Apps
Pentru ASCORP – o companie românească din domeniul energiei verzi, care are peste 350 de proiecte în portofoliu – gestionarea și standardizarea procesului de licitație pentru proiectele sale de energie verde era, până nu demult, o provocare. Astfel, compania a căutat o soluție prin care să-și eficientizeze operațiunile și a dezvoltat Deep Quotes, o aplicație inovatoare care folosește Power Apps.

Deep Quotes a ușurat accesul ASCORP la înregistrările licitațiilor anterioare și a permis modificarea ofertelor, sporind eficiența și reducând timpul necesar pentru a crea o ofertă de la 2-4 ore la 5 minute.

Sistemul de gestionare a ofertelor și de stocare a datelor este acum centralizat. Ca urmare, compania și-a triplat capacitatea de licitare, pentru că timpul angajaților a fost optimizat, iar ei pot genera mai multe oferte.

„Ne-am triplat capacitatea de licitare. Înainte de crearea Deep Quotes, când introduceam documente manual, puteam prezenta doar una sau două oferte pe zi. Acum putem procesa 10 sau 12 cu doar un click – pare incredibil”, spune Dan Marinescu, Director Proiectare-Ofertare la ASCORP.

ASCORP a creat, tot cu Deep Quotes, o bază de date cu toate produsele sale, care poate fi actualizată cu ușurință. Prin integrarea acestei aplicații cu Microsoft Power BI, compania poate să vizualizeze date valoroase, poate să automatizeze fluxurile de lucru cu Power Automate și poate să mențină o evidență coerentă a ofertelor cu SharePoint.

Pe viitor, ASCORP va continua să îmbunătățească aplicația prin elemente de control și filtre mai bune, prin automatizarea anumitor registre și prin explorarea beneficiilor inteligenței artificiale, astfel încât timpul alocat sarcinilor să se reducă și mai mult, iar erorile umane să fie chiar mai puține.

Primăria Năvodari folosește Microsoft Azure pentru a îmbunătăți relațiile cu cetățenii
Primăria orașului Năvodari, din județul Constanța, a ales Regista – o aplicație de gestionare și înregistrare a documentelor construită cu Microsoft Azure – pentru a-și optimiza activitatea și a eficientiza serviciile publice.

Datorită soluției digitale de management al documentelor, registratură, plată a taxelor și gestionare a cererilor, locuitorii din Năvodari pot chiar să raporteze eventuale incidente sau să facă programări pentru înmatricularea autovehiculelor și obținerea actelor de identitate, în aproximativ 10 minute, evitând cozile de la ghișee.

De cealaltă parte, funcționarii publici pot să rezolve solicitările mai rapid și mai eficient și pot să gestioneze mai ușor cele peste 200.000 de documente din arhiva instituției.

„Obiectivul tuturor primăriilor ar trebui să fie de a se apropia de cetățeni, de nevoile și problemele acestora și de a veni cu soluții. Oamenii se așteaptă ca serviciile administrațiilor locale să evolueze, iar digitalizarea face parte din acest proces. (…) Soluția pe care noi am ales-o pentru Năvodari este folosită de peste 1.000 de autorități locale din România. Și, deoarece este susținută de Microsoft, oferă amploarea, disponibilitatea și securitatea de care avem nevoie”, spune Costel Dumitrașcu, viceprimar al orașului Năvodari.

Folosind Azure pentru a-și gestiona activitatea, Primăria din Năvodari a digitizat peste 200.000 de documente și a făcut peste 6.000 de programări, aproximativ 15% din populația orașului interacționând online cu primăria. Pe viitor, instituția își propune să implementeze un sistem pentru plata taxelor online și să faciliteze și mai multe servicii publice digitale.

De-a lungul timpului, Microsoft a colaborat cu agenții și autorități locale, regionale și federale din întreaga lume, sprijinind mii de organizații în procesul de digitalizare, prin soluțiile și tehnologiile pe care le dezvoltă.