NEWS — September 29, 2023 at 12:12 pm

Companiile mici riscă amenzi pentru că nu reduc cantitatea de deșeuri

by

Companiile mici se conformează cel mai greu legislației mediului privind implementarea măsurilor de prevenire și de reducere a cantității de deșeuri, dar și a atingerii obiectivelor de valorificare, deși sunt obligate de lege întrucât există costuri care trebuie bugetate. Astfel, riscă amenzi între 5.000 lei și 70.000 lei per contravenție identificată, iar neregulile găsite în firme sunt numeroase având în vedere că și controalele din partea autorităților statului sunt din ce în ce mai frecvente.

Firmele pot reduce costurile cu 50% odată ce implementează un program eficient de management al deșeurilor și un sistem corect și complet de îndeplinire a obligațiilor către Administrația Fondului de Mediu (AFM), arată Green Environment Support, una dintre principalele firme de consultanță și audit de mediu.

Daniela Dobre, CEO Green Environment Support„Deșeurile trebuie văzute ca o resursă, nu ca pe încă o problemă pe care o au de gestionat agenții economici, o resursă pe care companiile o pot valorifica întrucât anumite tipuri de deșeuri pot fi comercializate.  Multe companii nu cunosc pe deplin obligațiile pe care le au față de autorități sau nu știu să interpreteze corect normele legislative. Sunt companii care consideră că este suficient să dețină o autorizație de mediu sau să aibă contracte de colectare a deșeurilor”, punctează Daniela Dobre, CEO Green Environment Support.

România este încă departe de obiectivele de reciclare stabilite la nivelul Uniunii Europene și de media europeană, mai exact nivelul de reciclare este de aproximativ 11%-12% din deșeurile municipale comparativ cu aproape 50% care este media europeană.