Transport/Travel — October 17, 2023 at 8:14 pm

Nokian Tyres Seasonproof 1 oferă un kilometraj îmbunătățit și siguranță premium pe tot parcursul anului

by

Producătorul scandinav de anvelope premium Nokian Tyres își modernizează anvelopa pentru toate sezoanele din Europa Centrală, Nokian Tyres Seasonproof. Nokian Tyres Seasonproof 1 vine cu o rezistență la uzură și un kilometraj îmbunătățite, oferind o gamă completă de produse pentru autoturisme, crossovere și vehicule utilitare sport.

Nokian+Tyres_Seasonproof+1+(1)Produsele Nokian Tyres pentru toate anotimpurile sunt concepute pentru șoferii care au nevoie de fiabilitate și siguranță de primă clasă pentru zilele de iarnă cu zăpadă și noroi, dar care apreciază, de asemenea, performanțele excelente și senzația de condus fără efort pe timp de vară.

Noul Nokian Tyres Seasonproof 1 este dezvoltat pentru a răspunde nevoilor șoferilor din Europa Centrală și este conceput pentru a fi flexibil și adaptabil în condițiile de utilizare de pe tot parcursul anului. De câțiva ani, segmentul anvelopelor all-season a înregistrat cea mai mare creștere în Europa Centrală. În general, piața aproape s-a dublat în ultimii cinci ani.

„Există diferențe între țări, dar, de exemplu, Franța, una dintre cele mai mari piețe pentru anvelope all-season, și-a triplat dimensiunea. Atât distribuitorii, cât și consumatorii își dau seama că produse precum Nokian Tyres Seasonproof 1 reprezintă o opțiune ideală pentru șoferii din Europa Centrală care se pot confrunta cu o vreme de iarnă imprevizibilă și au nevoie de o anvelopă sigură pe tot parcursul anului. Proprietățile versatile de siguranță și confortul celor patru sezoane sunt motivele principale pentru care un număr tot mai mare de autovehicule europene sunt echipate cu anvelope all-season”, spune Tommi Alhola, Vicepreședinte al Departamentului de Anvelope pentru Autoturisme din Europa Centrală al Nokian Tyres.

Nokian+Tyres+Seasonproof+1+(1)Designul benzii de rulare este adaptat pentru o utilizare optimă pe tot parcursul anului, iar multiplele soluții tehnice inovatoare garantează o siguranță maximă, o durabilitate îmbunătățită și rezistență redusă la rulare. Pentru a oferi și mai mulți kilometri, Nokian Tyres Seasonproof 1 vine cu îmbunătățiri majore în ceea ce privește rezistența la uzură.

„Un kilometraj îmbunătățit înseamnă o durată de viață mai lungă pentru anvelopă. Pe baza testelor noastre interne, rezistența la uzură este cu până la 30% mai bună decât cea a anvelopei Nokian Tyres Seasonproof, anvelopa all-season lansată în urmă cu doi ani. Prin introducerea pe piață a acestei modernizări, suntem în măsură să servim și mai bine șoferii din Europa Centrală”, explică Jarno Röytiö, Director de Dezvoltare la Nokian Tyres.

Modelul îmbunătățit Nokian Tyres Seasonproof 1 oferă siguranță și confort pe tot parcursul anului pentru șoferii din Europa Centrală. Toate dimensiunile sunt însoțite de simbolul fulgului de zăpadă (3PMSF), care indică faptul că anvelopa a fost aprobată oficial pentru utilizarea pe timp de iarnă. Gama de produse oferă dimensiuni pentru autoturisme, SUV-uri și CUV-uri moderne, cu o selecție de 63 produse, de la 15 la 19 inci, precum şi cu viteze din clasele T (190 km/h), H (210 km/h), V (240 km/h), W (270 km/h) și Y (300 km/h). Nokian Tyres Seasonproof 1 va fi disponibil pentru consumatori până la sfârșitul anului.

Confortul întâlnește siguranța

Nokian Tyres Seasonproof 1 oferă o soluție practică pentru șoferii care vor să spună adio schimbării sezoniere a anvelopelor, dar care doresc totuși o opțiune sigură pentru drumurile cu zăpadă, noroi și ploaie. Expertiza Nokian Tyres în materie de siguranță și condiții de conducere variate este evidentă în conceptul Season Sense, dezvoltat pentru o utilizare versatilă în toate anotimpurile.

Nokian+Tyres_Seasonproof+1+(5)El oferă o conducere sigură pe ploaie și noroi, precum și o manevrabilitate precisă pe drumurile uscate în zilele fierbinți de vară. Conceptul Season Sense combină mai multe caracteristici tehnice inovatoare în ceea ce privește profilul tăieturilor transversale ale anvelopei, designul benzii de rulare și compoziția cauciucului. Nokian Tyres Seasonproof 1 excelează în condiții variate; funcționează magnific de-a lungul unei game largi de temperaturi și poate rezista la uzură intensă chiar și în condiții de căldură de vară. Proprietățile impresionante de iarnă oferă siguranță de la zilele mai blânde de iarnă până la cele sub zero grade.

Rezistența la uzură a noului Seasonproof 1 a cunoscut o îmbunătățire majoră. În comparație cu Nokian Tyres Seasonproof, Seasonproof 1 oferă un kilometraj cu până la 30% mai mare. Acesta este un salt semnificativ în ceea ce privește durata de viață a anvelopei și poate corespunde unui sezon de condus suplimentar, în funcție de stilul de condus.

Inovația continuă garantează o potrivire perfectă cu vehiculele electrice

Cu gândul la mașinile electrice, Nokian Tyres proiectează și testează anvelope de peste 10 ani. Odată cu extinderea pieței VE, designul anvelopelor este, de asemenea, afectat de electrificarea condusului.  Ca dovadă a compatibilității cu vehiculele electrice, Nokian Tyres introduce un nou simbol ELECTRIC FIT™ pentru anvelopele sale premium marca Nokian Tyres®. Compatibilitatea fără cusur a ELECTRIC FIT™ înseamnă că şoferii se pot baza pe performanța sigură și de durată a anvelopelor, indiferent de condițiile de conducere sau tipul de maşină.

Nokian Tyres Seasonproof 1 – Pacea sufletească dincolo de cele patru anotimpuri
• Siguranță de primă clasă pe tot parcursul anului, în special pe zăpadă și ploaie
• Kilometraj excelent și rezistență redusă la rulare
• Performanță premium pe carosabil umed și prevenirea acvaplanării.