Compania românească Aliant, integrator IT, furnizor de servicii de transformare digitală și partener Xerox de 30 de ani, adaugă în portofoliul său destinat atât revânzătorilor, cât și clienților finali, echipamentele și serviciile de printing ale companiei Sharp.
Unul dintre cele mai puternice branduri de pe piața asiatică, Sharp oferă, prin divizia sa de Managementul documentelor și printing, servicii securizate, configurabile, care aduc un nivel avansat de eficiență în fiecare etapă a fluxului de lucru pentru tipărirea documentelor, îmbunătățind productivitatea, reducând costurile, sporind colaborarea și permițând o mobilitate sporită.
Prin acest acord, Aliant va importa direct și va distribui echipamente de printing, consumabile și piese de schimb, fiind autorizat și pentru servicii de instalare, garanție și postgaranție pentru producătorul Sharp.
„Parteneriatul cu Sharp este aliniat cu strategia noastră de dezvoltare, serviciile de printing fiind o competență cheie pe care vom continua să o livrăm către piață. Venim în continuare cu cele mai bune soluții la nevoile reale din piață. Deciziile noastre de business sunt luate ținând cont de valoarea adăugată și avantajele pe care le putem aduce clienților și partenerilor noștri. Am regăsit în ADN-ul Sharp valori comune cu cele Aliant, iar asta ne reconfirmă alegerea făcută”, declară Bogdan Ciubotaru, Managing Partner Aliant.
„Urăm bun venit companiei Aliant în rândul partenerilor Sharp. Experiența vastă în industria de printing, câștigată pe piață locală, va juca un rol esențial în succesul nostru. Ne bucură mult acest parteneriat și dorim să prioritizăm două elemente cheie: furnizarea de servicii de top, alături de o gamă completă de multifuncționale A3 laser. Suntem încrezători că piața din România va recunoaște rapid fiabilitatea și calitatea soluțiilor de imprimare Sharp, precum și angajamentul puternic demonstrat de noul nostru distribuitor în România, compania Aliant. Împreună, suntem pregătiți să avem un impact semnificativ în piață”, declară Dmytro Lunov, Europe Distribution Manager Sharp.
Piață de printing din România este una extrem de competitivă iar Aliant și Sharp vor aduce în prim-plan soluții de ultimă generație: de la furnizarea de echipamente de imprimare, copiere și scanare inovatoare, la servicii de gestionare și securizare a imprimării și documentelor, adaptate fiecărei companii sau industrii. Tehnologia japoneză și expertiză locală vor conlucra eficient pentru a deservi canalul de parteneri B2B cu soluții complete și integrate, menite să reducă costurile de imprimare și copiere, să îmbunătățească eficiența operațională și să optimizeze gestionarea flotei de imprimante și consumabile.