Smart City — November 16, 2023 at 4:51 pm

Cine este primul român responsabil de dezvoltarea orașului viitorului, de 500 miliarde dolari, în Arabia Saudită

by

Eduard Dumitrașcu, președintele Asociației Române pentru Smart City (ARSC), cunoscut pentru contribuțiile sale semnificative în domeniul orașelor inteligente la nivel național, regional și internațional, a fost recent invitat să se alăture proiectului NEOM ca membru al prestigioasei comunități Knowledge Community „Securing the Future of Urban Living”. Astfel, Eduard Dumitrașcu va fi implicat în cel mai mare proiect de smart city din lume, în valoare de 500 miliarde de dolari, dezvoltat în Arabia Saudită.

EduardDumitraşcu_ARSCÎn calitate de expert recunoscut internațional și fondator și dezvoltator al conceptului de smart city în România, Eduard Dumitrașcu va aduce în NEOM o perspectivă valoroasă și o experiență vastă în domeniul dezvoltării urbane inteligente. Participarea sa la acest proiect subliniază angajamentul său continuu de a utiliza tehnologia și inovația pentru a crea comunități urbane mai sustenabile și eficiente.

Eduard Dumitrașcu face parte dintr-un grup select de 13 membri internaționali, fiecare aducând o expertiză diversificată în domeniul orașelor inteligente și securității cibernetice. Rolul său în acest grup este esențial pentru dezvoltarea strategiilor de urbanism inteligent, cu un accent deosebit pe sustenabilitate, reziliență și echitate. De asemenea, unul dintre obiectivele principale ale lui Eduard Dumitrașcu în cadrul NEOM – GCF Institute este de a integra tehnologiile emergente în moduri care sprijină dezvoltarea urbană durabilă, punându-se un accent deosebit pe securitatea cibernetică. Acesta este un aspect crucial, având în vedere creșterea dependenței de tehnologie în gestionarea infrastructurilor urbane moderne.

Această inițiativă, având NEOM ca partener strategic și membru fondator al GCF Institute, reprezintă un pas important în evoluția orașelor inteligente la nivel global. GCF Institute a fost înființat prin decret regal semnat de către Mohammed bin Salman Al Saud, prințul moștenitor al Arabiei Saudite.

„Salut cu entuziasm inițiativa Regatului Arabiei Saudite de a înființa Institutul pentru Forumul Global de Securitate Cibernetică în Riyadh. Aceasta reprezintă un pas semnificativ în consolidarea securității cibernetice la nivel global cu un focus deosebit dedicat spațiilor urbane. De 8 ani mă ocup cu dezvoltarea acestor proiecte și sunt încrezător că acest nou institut va juca un rol crucial în modelarea viitorului securității cibernetice, contribuind astfel la dezvoltarea orașelor inteligente mai sigure și mai sustenabile pe întreg globul. NEOM, proiectul revoluționar din Arabia Saudită, reprezintă un teren fertil pentru inovare și dezvoltare tehnologică”, declară Eduard Dumitrașcu, președinte ARSC și membru în proiectul NEOM.

Prin viziunea și acțiunile sale, Eduard Dumitrașscu subliniază că tehnologia și inovația, atunci când sunt folosite cu înțelepciune, pot aduce transformări pozitive în viața urbană, contribuind astfel la crearea unui viitor mai sustenabil și echitabil pentru comunitățile urbane la nivel global

Ce este NEOM, orașul viitorului
NEOM este cea mai futuristică zonă urbană din lume, care va fi construită în nord-vestul provinciei Tabuk din Arabia Saudită, cu deschidere la Marea Roșie. NEOM este o îmbinare a cuvântului grecesc neos (“nou“), şi a cuvântului mustaqbal, care înseamnă „viitor“ în arabă. Astfel, întregul oraș, care va fi complet tehnologizat, se va întinde pe o suprafață de 26,500 km pătrați, fiind de mărimea unei țări ca Belgia. Orașul viitorului va fi complet sustenabil, cu facilități futuristice și 170 km de pereți din sticlă.

NEOM va fi cel mai mare proiect de smart city din lume, care va integra facilități din 14 domenii, de la producție, tehnologie, educație, cercetare și inovare, servicii financiare, energie, mobilitate, sport, sănătate și wellbeing, turism, divertisment și media, în valoare totală de 500 miliarde de dolari. Orașul NEOM este proiectat să fie finalizat până în 2030, urmând să fie gazda Cupei Mondiale 2034.

În contextul GCF Institute, un forum global dedicat securității cibernetice, președintele ARSC contribuie cu perspectiva sa unică în discuțiile privind protecția datelor și infrastructurilor critice în orașele inteligente.

Eduard Dumitrașcu a mai fost invitat și implicat în proiecte și inițiative de Smart City din țări precum Ucraina, Tunisia, Mexic, Vietnam și Iordania. Dumitrașcu este fondatorul și dezvoltatorul conceptului de smart city în România, fiind implicat direct în proiecte naționale pentru îmbunătățirea infrastructurii tehnologice în România, accelerarea digitalizării și îmbunătățirea calității vieții românilor prin implementări tehnologice care transformă localitățile în localități inteligente.