Fondată în 1907, AGC Inc. este un producător de sticlă de talie globală cu sediul în Tokio, Japonia. Astăzi compania îşi comercializează produsele în patru domenii: stilcă, electronice, produse chimice şi ceramică. AGC Group operează în peste 30 de ţări şi regiuni, cu trei hub-uri regionale în Japonia/Asia, Europa şi America.
Cu o asemenea extindere, AGC a dorit să fructifice la maxim puterea datelor acumulate. Reţeaua de la principala uzină a companiei, din Sagamihara, trebuia să monitorizeze constant datele produselor, cum ar fi nivelurile de căldură şi presiune necesare în procesul de fabricaţie al sticlei.
Ca atare, compania a căutat oferte de modernizare a acestei reţele şi s-a oprit asupra Allied Telesis, unul din cei mai importanţi jucători mondiali de pe piaţa reţelisticii. Echipamente Allied Telesis fuseseră deja instalate în reţeaua de sistem de automatizare a birourilor, aşa că personalul AGC avea experienţă cu produsele furnizorului IT.
AGC Inc. şi-a construit o reţea nouă de date, incorporând dispozitive Allied Telesis controlate la nivel central de soluţia Allied Telesis Autonomous Management Framework™ (AMF). AMF a ajutat la reducerea semnificativă a administrării infrastructurii IT, şi la furnizarea de recuperări automate din situaţii de dezastru, de care AGC avea nevoie ca să-şi asigure eficienţa maximă a producţiei.
Noua reţea acoperă cele trei clădiri ale clientului şi include management integrat al nucleului, switch-uri edge şi de distribuţie, care folosesc PoE ca să conecteze şi alimenteze cu energie punctele de acces Wi-Fi şi alte dispozitive de producţie, cum ar fi senzorii de căldură şi presiune, elemente critice pentru succesul unei producţii de sticlă de calitate. Pentru a dispune de o vedere centrală asupra întregii reţele, AGC a adoptat Vista Manager EX, cel mai nou instrument Allied Telesis de monitorizare şi gestionare a reţelei.
Soluţia Autonomous Wave Controller (AWC) wireless manager integrată în Vista Manager EX oferă conectivitate wireless superioară în întreaga facilitate de producţie, inclusiv la nivelul liniilor de producţie, depozitelor, distribuţiei şi spaţiilor de birouri. AWC colectează în mod regulat date despre reţeaua uzinei, analizează canalele şi puterea undelor radio şi aplică informaţiile tuturor punctelor de acces din uzină, generând astfel o reţea wireless auto-adaptativă cu cele mai bune performanţe posibile.
Ca rezultat, personalul AGC Inc. beneficiază acum de o reţea de mare fiabilitate – management automat cu AMF, conectivitate wireless de mare perfomanţă cu AWC şi vedere asupra întregii reţele graţie Vista Manager EX. Soluţia de conectivitate wireless AWC oferă roaming fără sincope tuturor, inclusiv personalului care foloseşte dispozitive de mână pe liniile de producţie. Acest fapt permite AGC să colecteze date de producţie în timp real şi să reacţioneze imediat la orice blocaje, astfel maximizându-se timpul de producţie şi reducându-se volumul deşeurilor.