Esential — April 9, 2024 at 10:09 am

Cheltuielile de securitate informatică vor avea un vârf în 2024

by

Conform raportului Technology spending intentions elaborat de TechTarget în colaborare cu ESG, serviciile şi tehnologia de securitate informatică vor deveni în acest an principalele zone de investiţii IT în regiunea EMEA, în sectoare care nu se limitează la securitatea informatică a firmei, ci şi la reţelistică, infrastructură, aplicaţii DevSecOps şi GenAI.

Projection of a credit card, on background of a billboard, money and payment. Target page for protection of online payments, online purchases using bank card. Concept of electronic security financing.Cu 48% din organizaţiile din EMEA plănuind să îşi crească cheltuielile IT în acest an – 22% dintre acestea cu un volum de peste 10% – şi cumpărătorii optimişti în ansamblu în privinţa bugetelor pentru tehnologie în 2024, securitatea informatică se prefigurează a fi principalul beneficiar al acestei tendinţe, circa 63% din firme intenţionând să-şi efectueze cheltuielile în acest sector în acest an, faţă de doar 4% care au declarat că intenţionează să scadă nivelul cheltuielilor. În total, 49% din respondenţi au spus că securitatea informatică a devenit “semnificativ” mai importantă pentru firma lor în ultimii doi ani.

Respondenţii din EMEA au citat, de asemenea, îmbunătăţirea rezilienţei securităţii informatice ca principală justificare pentru toate cheltuielile IT, conform datelor. Această tendinţă ascendentă va fi în mod cert influenţată în viitorul imediat de o gamă largă de noi reglementări legislative la nivel european, inclusiv de diverse iniţiative UE precum Digital Services Act, Data Act, European Health Data Space, Data Governance Act şi AI Act, toate acestea vizând o mai mare transparenţă, utilizarea responsabilă a datelor şi securitatea informatică îmbunătăţită.

Între timp, noul document Cybersecurity Certification Scheme emis de Comisia Europeană ar putea ajuta la creşterea standardelor de securitate şi, prin aceasta, la bugetarea mai bună a, printre altele, cloud-ului şi reţelisticii 5G.

La nivel global, principalele trei zone de cheltuieli în 2024 par a fi managementul vulnerabilităţii, testarea pătrunderilor ilegale şi prevenirea pierderilor de date. Ele sunt urmate de autentificarea multi-factor, acces la reţea zero-trust, securitate a e-mailurilor, confidenţialitateaşi guvernanţa datelor şi accesul de tip single sign-on.