Connections (CC), companie de transformare digitală listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București, a publicat recent bugetul pentru anul 2024 și prioritățile pentru anul în curs. Compania a decis acordarea de dividende pentru anul fiscal încheiat și a dat startul pregătirilor interne pentru trecerea pe piața reglementată a bursei.
Pentru 2024, Connections estimează venituri totale de 122 de milioane lei, adică o creștere accelerată de 49% vs bugetat 2023, și un profit net de 8.8 milioane de lei (creștere de 57% vs. bugetat 2023), cu concentrare pe creșterea EBITDA.
„2023 a fost cel mai bun an din istoria companiei, cu depășiri semnificative ale tuturor rezultatelor estimate inițial. Creșterile de trei cifre ne-au adus proiecte de mare amploare, pe care le avem astăzi în desfășurare și au confirmat capacitățile și relevanța Connections în categoria digitalizării sectorului public din România. Continuăm creșterea în ritm sustenabil, pentru a asigura o dezvoltare sănătoasă și echilibrată, iar în 2024 punem accentul pe dezvoltarea liniei noastre de software development și integrare de tehnologie. Principalii contribuitori la cifra de afaceri de anul acesta sunt diviziile Service Delivery, respectiv Software Development & Outsourcing, cu venituri estimate la 35 milioane de lei, respectiv 87 milioane de lei”, spune Bogdan Florea, Fondator & Co-CEO Connections.
Organizația mizează pe o creștere a veniturilor diviziei Software Development susținută atât prin dezvoltarea unor proiecte consistente din sectorul public, cât și prin extinderea portofoliului său de soluții specializate. Divizia va marca, estimativ, o creștere medie compusă de 60%, în timp ce linia Service Delivery va avea o creștere estimată la 3%, fiind însă în continuare o sursă semnificativă de venituri și un pilon strategic pentru Connections.
Principalul ținta pentru anul în curs o reprezintă companiile din mediul de business privat, pentru a asigura un portofoliu echilibrat de clienți, respectiv creșterea profitabilității, care să genereze valoare sporită pentru investitori.
„Planurile noastre pentru 2024 se concentrează pe patru piloni esențiali: parteneriate tehnologice strategice, digital marketing pentru creșterea vizibilității, vânzări consultative pentru înțelegerea nevoilor clienților și dezvoltarea de soluții inovatoare pentru sectorul public. Suntem încrezători că rezultatele anului în curs vor consolida poziția noastră de piață și ne vor permite, așa cum avem în plan, să acordăm în fiecare an dividende, corelate cu realitățile financiare ale momentului”, menționează Radu Marcu, co-CEO Connections.
Pe lângă inițiativele de dezvoltare, compania își propune să se concentreze la nivel intern pe consolidarea structurii de guvernanță corporativă și dă startul pregătirilor pentru trecerea pe piața principală. Primul demers planificat este extinderea Consiliului de Administrație cu două locuri, măsură care va aduce bordului o expertiză diversificată și va îmbunătăți procesele de luare a deciziilor în cadrul companiei.
„Avem, astăzi, o guvernanță corporativă net superioară momentului listării, procese și proceduri care se maturizează și ne vor impune o conduită de business mult mai riguroasă în următorii 3-5 ani. Pentru accesarea pieței principale a Bursei de Valori București și pregătirea pentru trecerea la raportări IFRS, suntem hotărâți să ne aliniem la cele mai înalte standarde și să dezvoltăm o imagine financiară transparentă. Accentul nostru va fi pus pe sustenabilitate pe termen lung și pe generarea constantă de valoare atât pentru acționari, prin rezultatele de business, cât și pentru clienți, prin calitatea ridicată a proiectelor pe care le livrăm”, adaugă Bogdan Florea, Fondator & Co-CEO Connections.
În baza performanțelor financiare anterioare, Connections a decis recent să facă repartizarea de dividende în cuantum total de 3.300.000 lei din profitul net al societății pentru anii financiari 2022 și 2023, de care vor beneficia acționarii înregistrați în registrul acționarilor la data de 26.04.2024, proporțional cu cota de participare la capitalul social vărsat. Valoarea brută a dividendului este de 0.2522 lei/acțiune, iar data plății dividendelor prin intermediul Depozitarului Central este 21.05.2024.
Politica de dividende Connections are în vedere distribuirea constantă de beneficii către acționari, în funcție de disponibilitățile și nevoile de cash din fiecare an și corelat cu creșterea profitului.
Anul 2023 a marcat o creștere excepțională, compania evidențiindu-se prin rezultate financiare impresionante și consolidarea poziției sale ca lider de piață în proiecte complexe de digitalizare. Principalele realizări financiare includ o cifră de afaceri în creștere cu 203%, atingând suma de 177 de milioane de lei, și un profit net în creștere cu 162%, ajungând la 11 milioane de lei.
Raportul complet privind rezultate financiare 2023 auditate și bugetul pentru 2024 poate fi consultat aici.