În contextul complex și dinamic al economiei actuale, închiderea anului financiar este o provocare semnificativă pentru companiile din România. Acest proces nu reprezintă doar o formalitate, ci o oportunitate strategică pentru analiză și planificare. Prin examinarea atentă a performanței financiare și identificarea tendințelor, companiile pot să se pregătească proactiv pentru provocările viitoare și să dezvolte strategii pentru a crește și a inova în mod sustenabil.
Anul 2023 a fost marcat de numeroase schimbări în legislația fiscală și contabilă, având un impact semnificativ asupra modului în care companiile din România își gestionează obligațiile și raportările financiare. Astfel, este important să planificăm cu atenție întregul proces și să respectăm termenele legale, pentru a evita eventualele penalități și pentru a beneficia de potențialele reduceri.
„Pentru departamentul financiar-contabil al oricărei companii, obiectivul final al întregului proces de închidere a anului este pregătirea și publicarea situațiilor financiare anuale. Aceste situații nu reprezintă doar un simplu raport al performanței organizației, ci constituie și fundamentul pe care sunt construite strategiile viitoare ale acesteia. Prin urmare, este extrem de important să parcurgem cu atenție fiecare etapă a procesului de închidere și verificare, pentru a ne asigura că situațiile financiare anuale conțin informații exacte, corecte, complete și, desigur, comparabile cu cele aferente exercițiilor financiare anterioare”, a menționat Mariana Dragomir, Outsourcing – Accounting Partner, Mazars în România.
Cele mai relevante aspecte contabile și fiscale
● Inventarierea corectă și la timp este esențială pentru determinarea ajustărilor de TVA necesare. Încurajăm companiile să acorde o atenție sporită acestui proces, având în vedere impactul direct asupra dreptului de deducere a TVA și asupra conformității fiscale.
Mihaela Hampu, Senior Tax Manager, subliniază: „În cazul bunurilor distruse, pierdute sau furate, precum și al pierderilor tehnologice, se poate păstra dreptul de deducere dacă situațiile sunt confirmate în mod corespunzător, prin dovada distrugerii, acte doveditoare pentru furt sau norma proprie de consum.”
● Calculul corect și eficient al impozitului pe profit implică o analiză atentă a creditelor fiscale, ajustărilor și reducerilor aplicabile. Companiile trebuie să evalueze cu precizie toate tranzacțiile efectuate, să acorde o atenție deosebită cheltuielilor deductibile și nedeductibile, precum și să identifice orice reduceri disponibile în legislația curentă.
Amintim companiilor faptul că, pentru perioada 2021 – 2026, termenul de depunere al declarației anuale de impozit pe profit (Declarația 101) este 25 iunie al anului următor.
● Dacă în cursul unui an fiscal o microîntreprindere obține venituri mai mari de 500.000 de euro sau ponderea veniturilor realizate din consultanță și management în veniturile totale este de peste 20% (inclusiv), aceasta datorează impozit pe profit începând cu trimestrul în care a fost depășită oricare dintre aceste limite.
● Beneficiile acordate angajaților sub forma instrumentelor de capitaluri proprii se contabilizează de la data acordării beneficiilor și până la satisfacerea condițiilor de intrare în drepturi. Acestea se aplică inclusiv în cazul în care angajații primesc beneficii direct de la societatea-mamă a entității raportoare sau de la o altă societate din grup.
Tranziția la raportarea publică Country by Country (Public CbCR)
Punem accent pe importanța adaptării la noile cerințe de raportare CbC și a gestionării eficiente a prețurilor de transfer, subliniind necesitatea unei documentații riguroase și a unei abordări proactive pentru a identifica și reduce eventualele riscuri de prețuri de transfer.
Tranziția la raportarea publică CbC și ajustările voluntare de prețuri de transfer reprezintă aspecte noi ce necesită o atenție sporită. Încurajăm astfel companiile să revizuiască și să ajusteze politicile interne pentru a se alinia la cerințele globale și locale actuale.
Raportarea non-financiară, un element strategic esențial
Companiile cu peste 500 de angajați trebuie să includă în raportările lor informații detaliate privind aspectele de mediu, sociale, drepturile omului și lupta împotriva corupției, accentuând importanța sustenabilității în strategiile lor de afaceri.
În plus, având în vedere cele mai recente actualizări privind Taxonomia Verde, este important de menționat că indicatorii de eligibilitate (care fac referire la CapEx, OpEx, și cifra de afaceri) vor fi calculați pentru toate cele șase obiective de mediu, conform noilor liste de activități publicate. Cu toate acestea, abordarea pentru determinarea indicatorilor de aliniere rămâne aceeași ca și în anul financiar anterior.
De asemenea, au fost aduse modificări șabloanelor folosite pentru raportarea acestor indicatori.
„În data de 26 ianuarie, Directiva (UE) 2022/2464 a Parlamentului European și a Consiliului privind raportarea de sustenabilitate a companiilor, cunoscută sub numele de Directiva privind Raportarea Corporativă de Sustenabilitate (CSRD), a fost transpusă în legislația națională prin Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 85/2024 (“OMF 85/2024”)”, adaugă Laura Negrișoiu, Sustainability Director, Mazars în România.
În concluzie, pentru o închidere de succes, experții noștri încurajează companiile să efectueze verificări detaliate și reconcilieri, asigurându-se că toate tranzacțiile sunt corect reflectate și documentate. De asemenea, recomandăm o planificare atentă și etapizată a activităților de închidere a exercițiului financiar pentru a asigura acuratețea și integritatea informațiilor financiare.
Pentru mai multe informații legate de închiderea anului financiar, puteți urmări o sesiune dedicată aici.