EDUCATIE / JOB — July 4, 2024 at 5:11 pm

Salariul contează cel mai mult pentru români în alegerea unui job

by

Salariul, echilibrul dintre viața personală și cea profesională și relația bună cu managerul sunt criteriile care contează cel mai mult pentru români când vine vorba de alegerea unui job.

salariiConcluziile fac parte studiul anual realizat de Boston Consulting Group (BCG), The Network, The Stepstone Group și eJobs.ro, partenerul The Network pe piața din România și mai arată că, spre deosebire de situația pentru România, la nivel global, angajații pun cel mai mare preț pe stabilitatea jobului. Tot la nivel global, al doilea cel mai important element este echilibrul între viața personală și cea profesională și abia apoi remunerația.

Stabilitatea la locul de muncă vine abia pe locul al patrulea în clasamentul realizat de angajații români. Alte aspecte pe care le iau în considerare când aleg un job sunt relația cu colegii, să se simtă apreciați pentru munca pe care o fac, oportunitățile de dezvoltare profesională, să simtă că munca lor are sens, reputația angajatorului sau numărul de zile de concediu pe care le au în cadrul companiei.

Apar însă, chiar și la nivel local, diferențe între respondenți în funcție de categoria de vârstă din care fac parte. Astfel, salariul este cel mai important doar pentru cei care au între 21 și 30 de ani și pentru cei din categoria 41-50 de ani.

La fel de interesant este și ce contează cel mai puțin, în funcție de segmentul de vârstă. Pentru cei care au mai puțin de 20 de ani, numărul de zile de concediu la care au dreptul anual reprezintă criteriul la care se uită cel mai puțin. Beneficiile sunt pe ultimul loc pentru cei care au între 21 și 30 de ani și între 41 și 50 de ani, reputația angajatorului contează cel mai puțin pentru candidații din segmentul 31-40 de ani.