Evenimente — October 17, 2024 at 3:04 pm

Axis Communications la ROMANIAN SECURITY FAIR 2024

by

Axis Communications, lider al pieței globale de supraveghere video, participă la ROMANIAN SECURITY FAIR, la standurile partenerilor săi ELKO Romania și BNT.

Axis RSF4

Cele 2 standuri găzduiesc soluții inovatoare de monitorizare și supraveghere video cu soluții de videointerfoane de la 2N și soluții LPR (licence plate recognition) de la FF Group. Iar specialiștii Axis și ai partenerilor săi prezintă la stand și oferă răspunsuri participanților interesați de implementări tehnice în domeniul siguranței.

ROMANIAN SECURITY FAIR 2024, expoziția internațională bienală dedicată sistemelor și serviciilor de securitate, a reunit peste 50 de companii expozante, atât din România, cât și din străinătate, pe o suprafață de circa 2.500 mp.

Axis RSF3Participanții au avut ocazia să interacționeze cu specialiștii de tehnologie și să beneficieze de cele mai noi inovații tehnologice în domeniu. Printre soluțiile Axis Communications prezentate la eveniment au atras atenția vizitatorilor Camerele Bodyworn cu Soluția In-car, o soluție completă pentru colectarea probelor și monitorizare în timp real, esențială pentru siguranță și transparență în operațiunile din teren.

Soluția audio completă de la Axis oferă capabilități avansate de protecție proactivă, comunicare publică și management al evenimentelor, integrând perfect supravegherea video și audio pentru diverse tipuri de locații. AXIS Camera Station Pro este ultima versiune a soluției de video management ce simplifică supravegherea și oferă funcționalități avansate, inclusiv controlul accesului și scalabilitate pentru organizații de diverse dimensiuni.

Axis RSF2„ROMANIAN SECURITY FAIR 2024 este o ocazie pentru noi să venim în întâmpinarea clienților cu soluții adaptate nevoilor lor. Mă bucură că oamenii sunt interesați de ceea ce oferă tehnologia Axis în securitatea de orice tip. Am răspuns azi la multe întrebări interesante, dar cel mai important, am aflat multe informații despre nevoia reală a clienților când vine vorba de astfel de soluții. Acest eveniment este o oportunitate de a dezvolta pe mai departe soluțiile Axis”, a declarat Adrian Cristea, Key Account Manager la Axis Communications Romania.

Expoziția ROMANIAN SECURITY FAIR 2024 se desfășoară în zilele 16-18 octombrie 2024 la Centrul expozitional ROMEXPO, pavilionul B1 unde vă puteți întâlni cu reprezentanții și partenerii ELKO Romania.