Commit Global, organizație cu origini românești, revoluționează modul de monitorizare a alegerilor și de abordare a crizelor umanitare. Creată de românul Bogdan Ivănel, organizația cumulează peste 3.300 de voluntari de pe 11 fuse orare
Commit Global, organizație internațională cu origini românești, revoluționează modul în care sunt monitorizate alegerile și sunt abordate crizele umanitare. Noua tehnologie utilizată în monitorizarea procesului electoral – platforma Vote Monitor – asigură transparența electorală, devenind un exemplu de inovație la nivel global, cu impact pozitiv asupra societății civile.
Platforma de monitorizare electorală “Vote Monitor”
Prin platforma Vote Monitor, Commit Global joacă un rol decisiv la alegerile programate în 2024, susținând transparența electorală și participarea civică. Vote Monitor urmărește în timp real procesele electorale din mai multe țări, inclusiv din Georgia, asigurând mediul propice pentru desfășurarea corectă a alegerilor și pentru raportarea eventualelor nereguli. Această soluție digitală este un exemplu de tehnologie civică, ușor de replicat la nivel global, și care consolidează democrația. Vote Monitor contribuie la construirea încrederii publice și susține observatorii independenți în procesul de monitorizare a alegerilor.
Infrastructura civică globală dezvoltată în România și extinsă la nivel global
Soluția digitală dezvoltată de către Commit Global, entitatea internațională a organizației Code for Romania, permite organizațiilor neguvernamentale să primească, în timp real, informații de la observatorii independenți din secțiile de votare.
Lansată în România în 2016, această soluție a fost adoptată de Polonia în 2023 și este astăzi considerată standardul la nivel internațional pentru monitorizarea corectă a alegerilor. Ea este utilizată de organizații internaționale de prestigiu, cum ar fi EPDE (European Platform for Democratic Elections), precum și de ONG-uri din întreaga lume. Commit Global contribuie, astfel, la protejarea democrației, nu doar în Europa, ci la nivel global, oferind sprijin pentru organizații reprezentative, din Olanda și până în Mexic. Infrastructura digitală creată de Commit Global / Code for Romania a jucat un rol esențial în apărarea alegerilor libere și corecte din țări precum Polonia și Georgia, extinzându-se totodată și în domeniul crizelor umanitare, în țări precum Liban sau Armenia. Toate soluțiile digitale create de către Commit Global sunt oferite gratuit societății civile, agențiilor internaționale și ONG-urilor de pretutindeni. Soluțiile sunt concepute pentru a fi ușor de utilizat și pentru a facilita gestionarea centralizată a unor situații complexe, demonstrând puterea tehnologiei în consolidarea democrației și gestionarea crizelor.
Bogdan Ivănel – liderul din spatele Commit Global
Cel care a inițiat și a construit pas cu pas această organizație este Bogdan Ivănel. Cu un parcurs academic care include licență și master în drept la Universitatea Utrecht, master în studii est-europene la Universitatea Oxford, cercetător invitat la Universitatea Berkeley și doctorat în drept internațional umanitar la Science Po, Bogdan Ivănel a lucrat o perioadă semnificativă ca cercetător în zone de război, documentând transformările și suferința din comunitățile distruse de conflicte militare.
„Pentru prima dată în istorie, o organizație din România salvează vieți din Liban până în Armenia și protejează democrația, din Georgia până în Polonia. Nu este doar un câștig reputațional fantastic pentru țară, ci și un motiv de mândrie că o organizație românească construiește o lume mai bună”, spune Bogdan Ivănel, fondator Code for Romania și Commit Global.
Organizația inițiată de către Bogdan Ivănel are o comunitate de peste 3.300 de voluntari din țară și din diaspora, aflați pe 11 fusuri orare, care au oferit României expertiza proprie și o parte din timpul lor, cumulând peste o sută de mii de ore de voluntariat, adică echivalentul muncii desfășurate full-time, de către o singură persoană, timp de 50 de ani.