Start-up-urile din domeniul sănătății, IMM-urile, spitalele, universitățile și institutele de cercetare din România, alături de cele din alte 18 țări din regiune, au acum ocazia să își accelereze inovațiile către piață prin noul program SPICE, care oferă până la 160.000 € pentru fiecare echipă, sub formă de sprijin pentru dezvoltare, comercializare și mentorat. Programul mobilizează cunoștințele, expertiza și capitalul din vastul ecosistem al EIT Health, cea mai mare rețea de inovatori în domeniul sănătății din Europa, din care acum pot face parte și cei care aplică la acest program.
Inovatorii români din domeniul sănătății au acum o oportunitate transformatoare de a-și dezvolta afacerile, odată cu lansarea SPICE (Inițiative de Parteneriat Strategic pentru Avantaj Competitiv), un nou program inițiat de EIT Health InnoStars, parte a Institutului European de Inovare și Tehnologie (EIT), un organism al Uniunii Europene. Având ca scop accelerarea intrării pe piață a soluțiilor inovatoare din domeniul sănătății, SPICE oferă până la 100.000 euro sub formă de servicii personalizate de dezvoltare și comercializare și încă 60.000 euro pentru mentorat și training de specialitate pentru 10 echipe care se califică.
Apelul pentru depunerea candidaturilor este deschis acum și se va încheia pe 31 octombrie 2024. În cadrul acestui nou program, EIT Health InnoStars caută start-up-uri, IMM-uri și alte organizații eligibile din România și din cele 18 țări din Europa Centrală, de Est și de Sud acoperite de Schema Regională de Inovare (RIS) a EIT, unde performanța in materie de inovare tinde să fie mai puțin dezvoltată decât în Europa de Vest și de Nord.
Solicitanții eligibili, respectiv start-up-uri, universități, spitale, IMM-uri sau instituții de cercetare, trebuie să ofere soluții inovatoare în domeniul sănătății care au ajuns cel puțin la Nivelul 6 de Pregătire Tehnologică (TRL 6), ceea ce înseamnă că soluțiile lor se află cel puțin în stadiul de prototip și au fost demonstrate într-un mediu relevant. Acesta este un pas crucial pentru companiile pregătite să depășească etapa de dezvoltare inițială și să avanseze spre implementare în practica medicală și comercializare.
Sprijin consistent pentru scalare
Până la 100.000 euro pe echipă vor fi disponibili sub formă de servicii oferite în natură de către Partenerii de Implementare SPICE, un grup selectat de experți din întreaga Europă. Aceste servicii vor ajuta participanții să abordeze cele mai presante provocări din parcursul lor către piață, inclusiv sprijinul privind reglementarile, validarea clinică, inovația tehnologică, confidențialitatea datelor și strategia de comercializare.
Pe lângă sprijinul financiar, participanții la SPICE vor beneficia de mentorat și training specializat, adaptat nevoilor lor specifice. Cu până la 60.000 de euro alocate pe echipă, participanții vor primi îndrumare practică din partea grupului de experți al EIT Health InnoStars, o rețea de profesioniști de top din domeniul sănătății din întreaga Europă. Acest mentorat se va concentra pe depășirea obstacolelor legate de scalarea inovațiilor din domeniul sănătății, de la obținerea investițiilor până la gestionarea reglementărilor din domeniul sănătății.
„Programul SPICE deschide noi orizonturi pentru inovatorii din România și din întreaga Europă”, a declarat Alessio Smeraldo, liderul echipei Business Creation din cadrul EIT Health InnoStars. „Prin oferirea de servicii personalizate și mentorat specializat, SPICE va permite inovatorilor să gestioneze provocările comercializării în sectorul sănătății și să obțină un avantaj competitiv pe piață. Scopul nostru este să transformăm soluțiile cu potențial ridicat în afaceri de succes, care pot prospera pe piața europeană competitivă a sănătății.”
Construirea de conexiuni durabile într-o rețea de elită
Cu povești de succes cum ar fi dotLUMEN, un start-up accelerat de EIT Health, România se poziționează drept o pepinieră a inovației în domeniul sănătății, iar programul SPICE oferă o oportunitate unică pentru inovatorii români de a se conecta cu o rețea europeană mai amplă, având, în același timp, acces la resurse valoroase.
„Unul dintre beneficiile cheie ale programului SPICE este oportunitatea pentru participanți de a deveni membri ai EIT Health InnoStars, cea mai mare rețea de inovație în sănătate din Europa”, a adăugat Alessio Smeraldo, liderul echipei Business Creation din cadrul EIT Health InnoStars. „Apartenența la această rețea de elită oferă acces la o gamă largă de resurse pe termen lung, oportunități de colaborare și parteneriate strategice, esențiale pentru dezvoltarea unei afaceri de succes în domeniul sănătății. Participanții la SPICE nu vor beneficia doar de sprijinul imediat al programului, ci și de conexiunile durabile și oportunitățile oferite de EIT Health InnoStars.”
Cum să aplici pentru SPICE
Apelul pentru depunerea candidaturilor este deschis acum și se va încheia pe 31 octombrie 2024. Programul SPICE va începe la sfârșitul anului 2024 și va dura un an întreg, oferind sprijin continuu pentru a ajuta echipele să își rafineze și să își dezvolte pe scară largă inovațiile din domeniul sănătății.
Pentru mai multe informații, vizitați: https://eithealth.eu/programmes/innostars-spice/