Huawei deschide porțile unei noi ediții a celui mai important eveniment al său: HUAWEI CONNECT 2024 Paris. Organizat an de an, acesta reunește mii de invitați, inclusiv lideri din industrie, experți în tehnologie și parteneri ai companiei din întreaga lume, care dezbat subiecte din sfera tehnologiei digitale, a inteligenței artificiale și a modului în care acestea pot accelera tranziția verde și digitală în Europa.
„Huawei colaborează cu partenerii și clienții săi din Europa de mai bine de 20 de ani”, a precizat Ken Hu, Președinte rotativ al Huawei, în discursul său de deschidere a evenimentului. „Îmbinăm punctele noastre forte în domenii precum rețelele, cloud-ul, stocarea de date și energia, inovând continuu pentru a crea valoare pentru clienții noștri. La fel ca întotdeauna, Huawei este în Europa, pentru Europa. Și așteptăm cu nerăbdare să lucrăm mai strâns cu clienții și partenerii noștri aici pentru un viitor mai verde și mai intelligent”.
„De asemenea, lucrăm pentru a susține sustenabilitatea pe termen lung în industrie, prin inițiativa noastră în direcția incluziunii digitale, TECH4ALL. Prin parteneriate cu universități și ONG-uri din toată Europa, am ajutat peste 80.000 de persoane să dobândească noi competențe digitale”.
În cadrul galei, Jim Lu,Vicepreședinte senior și Președinte al Huawei Europa, a acordat pentru prima dată premiul Industry Pioneer Award clienților și partenerilor care au colaborat cu Huawei în domeniul inovației. El a afirmat: „În contextul în care inteligența artificială și industriile inteligente avansează într-un ritm atât de rapid, este momentul perfect pentru a inova și a colabora mai strâns. Suntem hotărâți să obținem succesul alături de cât mai mulți clienți și parteneri”.
Avansarea transformării digitale în Europa
Michael Ma, Vicepreședinte corporativ al Huawei și Președinte al diviziei de management al portofoliului de soluții și produse TIC, a descris în cadrul evenimentului modul în care inovațiile TIC pot accelera transformarea digitală a Europei, precum și cel în care inteligența artificială, în mod special, ajută la modernizarea unei largi game de industrii. „La Huawei, ne-am luat angajamentul de a investi în sfera ICT pentru a dezvolta produse și soluții de vârf care să încurajeze creativitatea și să accelereze transformarea digitală în Europa”.
Infrastructura digitală este esențială pentru o transformare digitală și inteligentăde succes. Ma a subliniat angajamentul companiei de a sprijini tranziția digitală a Europei prin inovarea produselor și soluțiilor TIC, precum și prin sprijinirea partenerilor locali pentru a dezvolta soluții mai competitive pentru o gamă largă de domenii și scenarii.
Acesta a prezentat produsele și soluțiile inovatoare ale Huawei cu aplicabilitate în cinci domenii cheie, inclusiv:
• una dintre cele mai avansate soluții CloudCampus din industrie, de 10 Gbps;
• o soluție DCN cu disponibilitate ridicată pentru centrele de date de recuperare în cazul unor dezastre;
• o soluție de tip „un lac, trei bazine”;
• o soluție ultra-rapidă de interconectare a centrelor de date (DCI);
• o soluție colaborativă pentru rețele și stocare, anti-ransomware, numită protecție multistrat pentru Ransomware (Multilayer Ransomware Protection – MRP).
Acesta a vorbit, totodată, și despre modul în care Huawei a lucrat cu partenerii săi pentru a dezvolta peste 30 de soluții bazate pe scenarii de utilizare, precum și o serie completă de produse eKit, potrivite pentru utilizarea în sfera guvernamentală și în industrii precum educația, sănătatea, retail, producție, sectorul hotelier și ISP-uri.
„Vom continua să ne concentrăm pe inovație în domeniile în care excelăm pentru a ajuta companiile europene să se digitalizeze”, a adăugat Ma. „Vom colabora strâns cu partenerii pentru a dezvolta soluții competitive bazate pe scenarii de utilizare și pentru a construi un avantaj competitiv în patru direcții: rentabilitate, diversificare, funcționalitate și scalabilitate. Partenerii noștri vor continua să beneficieze de tot sprijinul nostru. Și împreună, vom reuși”.
Printre alți invitați prezenți la eveniment, care au împărtășit opinii despre această dublă tranziție a Europei, s-au numărat: Pascal Terrien,membru al consiliului de management al standardizării al comisiei electrotehnice internaționale și responsabil cu standardizarea la grupui EDF; Cillian O’Donoghue, director de politici al Eurelectric; Magdalena Landry,directoare a biroului regional UNESCO pentru știință și cultură din Europa; Daan Boekestein, responsabilul cu tehnologia la Azerion Group; Eric Blazy, vicepreședinte senior al serviciilor de comunicație și mobilitate al Orange Business; Franck Le Moal,director IT & Tehnologie al Grupului LVMH.