EDUCATIE / JOB — December 19, 2024 at 7:22 pm

Cum arată salariile primite de CEO și CFO

by

Mai bine de jumătate (39 din 67) dintre companiile analizate de KPMG în cel mai recent studiu – „Sistemul de remunerare – Remunerarea conducătorilor din cadrul companiilor listate”, oferă o formă de remunerație variabilă pentru directorii executivi, în ușoară creștere față de anii anteriori.

Salary negotiation, pay raise discussion or wages and benefit agreement, business deal or merger and acquisition conceptRemunerația variabilă joacă un rol esențial, contribuind atât la motivarea, cât și la stimularea performanței directorilor executivi, în vederea atingerii obiectivelor strategice ale organizației. De asemenea, studiul mai arată că salariile conducătorilor din companiile listate la Bursă au urcat la un nou nivel în 2023, cu o creștere de 26% la vârful remunerației CEO, față de 2022. Spre deosebire de anii precedenți, cel mai mare salariu, atât pentru CEO, cât și pentru CFO, este acordat într-o companie din indicele BET (cele mai tranzacționate companii la Bursă).

2024 a fost al treilea an în care companiile listate la Bursa de Valori București au avut obligația de a publica detalii în legătură cu remunerațiile conducătorilor. Studiul KPMG a vizat o analiză a pachetelor acordate de companiile listate membrilor consiliilor de administrație, precum şi directorilor executivi, în cazul sistemului unitar de administrare, respectiv membrilor consiliilor de supraveghere, precum şi directoratului, în cazul sistemului dualist de administrare, analizând toate componentele pachetului de remunerare conform rapoartelor publicate în anul 2024, pentru remunerația acordată în 2023.

Studiul a constatat că salariul (remunerația fixă) la nivel de CEO din companiile analizate s-a situat între 48.000 RON și 3.138.366 RON anual. Dacă suma minimă acordată unui CEO este similară celei de anul trecut, cea maximă a crescut cu aproximativ 26%. De notat că, în cazul remunerației maxime oferite CEO-ului, companiile care au acordat-o în cei doi ani de analiză sunt diferite.

Aceleași tendințe de creștere le întâlnim și la salariile primite de directorii financiari (CFO), unde se observă o majorare a limitei superioare a remunerației fixe – 1.863.535 RON, în timp ce limita inferioară a scăzut – 41. 297 RON.  Pe de altă parte, dintre cei 13 directori financiari ai companiilor BET analizați, 9 se situează în prima jumătate a clasamentului.

În general, salariul primit de către directorii executivi este corelat cu dimensiunea companiei (remunerația crește odată cu mărimea ei), însă doar ca tendință, nu și ca regulă, existând abateri și situații excepționale. Companiile parte din BET – cele mai tranzacționate companii de la Bursă, care au făcut parte din analiza KPMG, plătesc, în general, o remunerație proporțională cu dimensiunea companiei.

Mădălina Racovițan, Partener Consultanță Fiscală, Head of People Services, KPMG în România, afirmă: „Comparativ cu anii anteriori, se înregistreză o ușoară creștere a numărului companiilor care oferă remunerație variabilă, peste jumătate incluzând această componentă în pachetul de remunerare, ceea ce este un semn pozitiv, dar există încă loc pentru îmbunătățire. Introducerea unei componente variabile in pachetele de remunerare a executivilor, bine corelată cu indicatori de performanță, ar putea contribui la crearea unor sisteme mai echilibrate și eficiente. Aceasta ar permite corelarea recompenselor cu performanta individuala si a companiei, stimulând astfel eforturi concentrate pe atingerea obiectivelor strategice.”