ASUS Republic of Gamers (ROG) a lansat versiunile 2025 ale laptopurilor de gaming din seria ROG Zephyrus G. Dispunând de cele mai noi GPU-uri NVIDIA® pentru laptopuri, alături de procesoare AMD și Intel® de ultimă generație, de uimitoarele ecrane ROG Nebula cu panouri OLED și de cele mai eficiente soluții termice de până acum, modelele 2025 Zephyrus G14 și G16 ridică din nou ștacheta în materie de laptopuri ultra-portabile pentru jocuri.
Mai puternice ca oricând
Atunci când aleg un laptop din seria Zephyrus G, utilizatorii se așteaptă la o experiență incredibilă în gaming sau în crearea de conținut folosind un model cu format ultra-subțire. Gama 2025 e pregătită să le depășească așteptările, integrând cele mai recente GPU-uri NVIDIA® GeForce RTX pentru laptop, care oferă un număr mai mare de cadre în titlurile solicitante. Modelul 2025 Zephyrus G14 are un procesor AMD Ryzen™ AI 9 HX 370 și un GPU pentru laptop care urcă în gamă până la NVIDIA® GeForce RTX™ 5080; în timp ce modelul Zephyrus G16 folosește un procesor Intel® Core™ Ultra 9 285H și un GPU pentru laptop care urcă în gamă până la NVIDIA® GeForce RTX™ 5090, jucătorii având posibilitatea de a alege modul în care joacă. Cu G14 și G16 care suportă până la 64 GB de memorie RAM și mai mulți terabytes de stocare, aceste dispozitive sunt pregătite pentru cele mai solicitante jocuri și sarcini de productivitate de astăzi și de mâine.
Răcire optimizată și eficientă
Seria 2025 ROG Zephyrus G duce eficiența termică la nivelul următor cu ROG Intelligent Cooling, care minimizează zgomotul și maximizează performanța. Soluția de răcire a modelului Zephyrus G14 prezintă o acoperire termică de 47% cu un flux de aer crescut, rezultând o gestionare puternică a căldurii întregii unități într-un format ultra-portabil.
În același timp, Zephyrus G16 utilizează o carcasă optimizată pentru fluxul de aer și un compus din metal lichid pentru a menține laptopul la temperaturi optime pentru performanță maximă și confortul utilizatorului. Zephyrus G16 le oferă jucătorilor posibilitatea de a alege între configurații cu conducte de căldură alături de tehnologia sofisticată Tri-Fan, precum și configurații cu o cameră de vapori cu acoperire de 44%. Ambele opțiuni de soluții de răcire utilizează ventilatoare Arc Flow de generația a 2-a care dezvoltă un flux de aer cu 11% mai mare și asigură funcționarea laptopului Zephyrus G16 la temperaturi optime, indiferent de intensitatea sarcinii.
Imagini fără egal
Modelele 2025 ROG Zephyrus G14 și Zephyrus G16 dispun de un ecran ROG Nebula Ecran cu un panou OLED și G-SYNC®, ceea ce înseamnă că ambele pot reda mișcări dinamice fluide și imagini clare chiar și în cele mai rapide jocuri. Ecranul cu rezoluție 3K al modelului G14 oferă o rată de reîmprospătare de 120 Hz și un timp de răspuns de 0,2ms, în timp ce modelul G16 optează pentru un ecran de 2,5 K care ajunge până la 240 Hz pentru o mișcare și mai fluidă. Ambele ecrane acoperă 100% gamutul DCI-P3, oferind gamerilor culori uimitoare și claritate vizuală, indiferent dacă joacă jocuri AAA sau titluri esports.
Aceste ecrane sunt pregătite și pentru crearea de conținut. Cu valori Delta E mai mici de 1, redau culori cu acuratețe maximă, în timp ce suportul VESA DisplayHDR™ True Black 500 și Dolby Vision® contribuie la imagini HDR excelente. Indiferent de tipul de conținut elaborat, creatorii vor beneficia de un ecran cu culori vii, redate cât mai precis posibil.
Portabilitate de top
Seria 2025 ROG Zephyrus G păstrează stilul premium, ultra-portabil, caracteristic acestei linii de produse. Atât Zephyrus G14, cât și G16 dispun de carcase din aluminiu frezat CNC care sunt subtile, dar elegante, perfecte pentru gamerii și creatorii care au nevoie de un dispozitiv care să-i poată însoți oriunde. Zephyrus G14 cântărește doar 1,5 kg și măsoară 1,59 cm în grosime, în timp ce Zephyrus G16 rămâne la o greutate redusă de 1,85 kg și doar 1,49 cm în grosime, ambele laptopuri fiind perfecte pentru utilizatorii care lucrează alternând între mai multe locuri.