Cu mai puțin de un an și jumătate înainte ca piața salariilor să devină în mod oficial transparentizată, angajatorii încep să se pregătească pentru momentul în care toate job-urile vor avea salariul specificat în anunțul de angajare.
De la începutul anului și până acum, deja a fost înregistrată o creștere a numărului de job-uri pentru care angajatorii au afișat salariul. Astfel, începând cu luna ianuarie, din cele 31.000 de poziții postate de angajatori pe eJobs.ro, 40% au avut salariul menționat în anunțul de angajare. Procentul depășește media anuală a anului trecut, când nu mai mult de 35% dintre joburi aveau salariul publicat.
În acest context, din cele 31.000 de job-uri postate în luna ianuarie și în prima parte a lunii februarie, peste 12.000 au avut salariul afișat. 88% dintre acestea au fost postate de angajatorii din România, 6,5% de cei din afara țării, iar 5,2% aparțin joburilor remote.
Domeniile care au cea mai mare deschidere din acest punct de vedere sunt servicii, retail, transport – logistică, turism, call center / BPO, industria alimentară și construcții. Mai exact, domeniile care nu doar că au cele mai mari volume de angajări, dar care se și confruntă cu o rată ridicată a fluctuației de personal, astfel încât nevoia de a găsi candidați care să ocupe pozițiile rămase vacante este imediată.
Datele reconfirmă, de asemenea, și faptul că tendința angajatorilor este de a afișa salariul în special în anunțurile pentru joburile entry-level (0-2 ani de experiență) și fără experiență. Pe măsură ce crește nivelul de senioritate, scade numărul de anunțuri în care salariul este publicat.