GEWISS S.p.A. anunță că a achiziționat o participație majoritară (75,04%) din capitalul social al Beghelli S.p.A., un brand italian de renume, specializat în soluții de iluminat de emergență și siguranță.
În conformitate cu reglementările în vigoare, GEWISS va iniția o Ofertă Publică de Achiziție (OPA) obligatorie pentru restul acțiunilor Beghelli aflate în circulație, având ca obiectiv delistarea companiei.
Această tranzacție are scopul de a consolida Divizia de Iluminat a Grupului GEWISS și de a-și întări prezența pe piața iluminatului prin integrarea brandului Beghelli.
Totodată, se urmărește extinderea gamei de soluții inovatoare de iluminat oferite de Grupul GEWISS: îmbinarea expertizei tehnologice a Beghelli în iluminatul de urgență cu experiența GEWISS în managementul energetic și iluminatul inteligent (recent îmbunătățită prin achiziția Tvilight de către GEWISS) va permite dezvoltarea de produse și servicii integrate. Astfel, se vor putea satisface mai bine cerințele unei piețe în continuă schimbare și, cel mai important, se va oferi clienților o echipă mai solidă și mai completă.
În plus, această tranzacție asigură integrarea Beghelli într-un grup cu rădăcini italiene puternice, care împărtășește aceleași valori de integritate, excelență și sustenabilitate, operând conform unui model de guvernanță managerială bazat pe transparență și inovație.
Odată cu intrarea Beghelli în Grupul GEWISS, conducerea companiei va fi preluată de Paolo Cervini, CEO al holdingului POLIFIN și al subsidiarelor acestuia (GEWISS, COSTIM și CHORUSLIFE), care va ocupa funcția de Președinte al Consiliului de Administrație al Beghelli. În același timp, Alfonso D’Andretta, Director General al Diviziei pentru Iluminat a GEWISS, va deveni Director General (CEO) al Beghelli.
„Această achiziție nu este doar o investiție strategică, ci și o oportunitate de a valorifica excelența italiană. Sunt convins că, împreună, putem aborda noi provocări, crea soluții și mai inovatoare și genera valoare economică și socială pentru toți stakeholderii noștri”, explică Fabio BOSATELLI, Președintele holdingului POLIFIN și al GEWISS, adăugând:
„Acest moment marchează începutul unui drum captivant, în care două companii de excepție își unesc forțele pentru a construi un viitor bazat pe inovație și evoluție. Această achiziție reprezintă un nou pas important în direcția viziunii noastre strategice, menite să ne transforme într-un jucător internațional de top și să ne consolidăm poziția de lider în furnizarea de soluții și servicii din ce în ce mai avansate”.