Peste 2 milioane de aplicări au fost înregistrate pe eJobs.ro de la începutul anului și până acum pentru cele aproape 50.000 de joburi postate pe platformă. Asta înseamnă o medie de 45,4 aplicări / job, procent cu 15% mai mare față de aceeași perioadă a anului trecut.
Pe toți indicatorii măsurați, este evidentă că interesul candidaților pentru a-și găsi un loc de muncă este mai mare decât anul trecut. A crescut nu doar numărul de aplicări, dar și numărul de candidați nou intrați în platformă care se află în căutare activă de joburi. Prin urmare, a crescut, implicit, și numărul mediu de aplicări / job. De la începutul anului și până acum, au fost create aproape 46.000 de conturi noi de candidat, ceea ce înseamnă o evoluție de 19% față de 2024.
Domeniile spre care au mers cele mai multe aplicări au fost retailul, serviciile, call center / BPO, servicii financiare, IT / telecom și turism. Mai puțin aglomerate au fost sectoare precum sport / beauty / spa, educație / training, entertainment sau imobiliare.
Din această perspectivă, domeniile care au cel mai mare număr de joburi postate de la începutul anului sunt retail, servicii, transport / logistică, industria alimentară, call center / BPO și turism. IT-ul, deși este un sector care se regăsește în topul preferințelor candidaților, nu mai ajunge decât pe locul al 9-lea în ceea ce privește noile locuri de muncă scoase în piață de angajatori.
Creșterea generală a numărului total de aplicări și numărului mediu de aplicări / job se aplică joburilor din România și celor remote, dar nu este valabilă și pentru locurile de muncă postate de angajatorii din afara. Acestea mențin cel mai scăzut interes din partea candidaților, cumulând, până acum, doar 1% din numărul total de aplicări aferente anului 2025.