Code for Romania, alături de Coaliția Vot Corect, încurajează cetățenii să se implice activ în apărarea democrației și asigurarea unei campanii electorale corecte, oferindu-le un instrument simplu și intuitiv, conceput pentru utilizatori de toate vârstele și nivelurile de experiență digitală.
Observarea electorală independentă este un proces extrem de important pentru a asigura alegeri libere și corecte în orice stat democratic. Din 2016, observatorii Fii Atent La Vot cu aplicația Vote Monitor – un pas simplu către alegeri corecte și implicare civică reală electorali acreditați de societatea civilă au monitorizat ziua votului, în timp real, direct din secțiile de votare prin aplicația Vote Monitor, dezvoltată de Code for Romania. Acum, aplicația este deschisă și pentru cetățeni, pentru a putea să fim cu toții Atenți la Vot pe întreaga perioadă a campaniei electorale.
Folosind aplicația Vote Monitor pentru Cetățeni, pot fi semnalate mesaje instigatoare la ură, violență, mită electorală, publicitate ilegală, folosirea abuzivă a resurselor publice sau alte comportamente care afectează calitatea alegerilor. Cetățenii au posibilitatea de a raporta anonim sau, dacă doresc să contribuie cu și mai multe informații legate de problema semnalată, au opțiunea de a-și face datele de contact disponibile. Toate informațiile sunt colectate de către echipa centrală Vot Corect, care va monitoriza problemele semnalate și va decide în ce măsură sesizările primite pot fi investigate mai departe.
„Pe lângă posibilitatea de a semnala nereguli în toată perioada electorală, Vote Monitor pentru Cetățeni îţi dă şi ocazia să intri pentru câteva minute în rolul unui observator în ziua alegerilor şi să trimiţi informaţii despre procesul de votare de la secţia ta. Este un instrument foarte util atât pentru cei care nu au la dispoziţie toată ziua alegerilor pentru a observa procesul, cât şi pentru cei care ar vrea să vadă «de probă» cum e să fii observator înainte de a se decide să se înscrie la Vot Corect. Probabil că pe mulţi dintre cei care încearcă aplicaţia pentru prima dată pe 4 mai îi vom găsi pe listele de observatori la turul al doilea sau la alegerile viitoare”, declară Maria Krause, expert electoral și voluntar în cadrul Coaliției Vot Corect.
Prin integrarea acestui modul pentru cetățeni în aplicația Vote Monitor, Code for Romania își reafirmă misiunea de a folosi tehnologia pentru binele comun. A fi atent la vot înseamnă mai mult decât prezența la urne – înseamnă grijă pentru democrație.
Olivia Vereha, cofondatoare și Director of Product la Code for Romania, adaugă: „Atent la Vot este o soluție prin care oferim cetățenilor un mod de a raporta probleme pe care le sesizează în campania electorală dar și în zilele alegerilor. Datele raportate de prin intermediul aplicației sunt monitorizate de Vot Corect, un consorțiu format din organizații civice angajate în apărarea democrației și a drepturilor omului. Suntem foarte bucuroși că acum ecosistemul nostru dedicat alegerilor este completat cu soluția Atent la Vot pe lângă Rezultate Vot, Vot Diaspora, Vote Monitor și WeVote4EU. Pentru noi nu este numai un instrument de monitorizare, ci și unul educativ pentru ca cetățenii să știe ce anume constituie o neregulă electorală și ce mecanisme au la dispoziție să își apere drepturile.”
Odată descărcată aplicația Vote Monitor din PlayStore sau Apple Store, utilizatorii pot opta între două categorii – Observatori acreditați și Cetățeni. Selectând opțiunea Cetățeni, aceștia intră în zona dedicată celor care doresc să fie cu adevărat atenți la vot: un spațiu prietenos și accesibil, din care pot semnala, rapid și ușor, nereguli din țară sau din diaspora, atât în perioada campaniei electorale cât și în zilele alegerilor.
Mai multe informații despre cum poți contribui la alegeri corecte sunt disponibile pe www.atentlavot.ro.
Descarcă aplicația Vote Monitor și contribuie, printr-un gest simplu, la alegeri corecte și transparente. Doar împreună putem construi un proces electoral corect, transparent și credibil.
Code for Romania, organizație non-guvernamentală din România, este cea mai mare organizație de tehnologie civică din lume. Din 2016 identifică probleme sociale sistemice și generalizate și construiește infrastructura digitală gratuită de care societatea are nevoie. Misiunea organizației: să ajute la rezolvarea cât mai multor probleme sociale prin intermediul tehnologiei digitale. Până acum, Code for Romania a dezvoltat peste 70 de soluții digitale vitale pentru România, inclusiv infrastructura digitală pentru gestionarea crizei Covid-19 și a crizei refugiaților din Ucraina. Printre soluțiile dezvoltate în laboratorul civic al Code for Romania se numără și un ecosistem digital dedicat exclusiv alegerilor, ce include platforme precum Vot Diaspora și Rezultate Vot. Code for Romania este prima organizație care scalează la nivel global din România.