Recent a avut loc la Bucureşti o întâlnire a grupului internaţional de lucru care elaborează un volum complex dedicat specializării inteligente pe cuprinsul Uniunii Europene, un grup din care face şi România parte. Scopul final al lucrării îl reprezintă identificarea acelor zone de activitate umană din Europa unde cercetarea-dezvoltarea, urmată de producţie, ar avea şanse reale de succes în competiţia tot mai acerbă cu alte zone geografice precum Statele Unite, China sau noii tigri economici ai lumii.
Dincolo de realizarea în sine a volumului, care va fi prezentat ulterior diverşilor factori de decizie şi de influenţă de pe teritoriul Uniunii Europene, problema specializării inteligente seamănă aproape izbitor cu un semnal de alarmă şi de disperare tras de persoane suficient de conştiente de perspectivele viitorului imediat şi mai îndepărtat ca să încerce să trezească din amorţeală (şi din năuceală) o regiune istorică a planetei în care trăieşte o societate umană ce pare de ceva vreme ancorată mult prea mult în teama de acţiune îndrăzneaţă şi în lipsa de viziune.
În mod cert demersul de realizare a unui asemenea volum complex nu se putea realiza decât sub acoperirea Uniunii Europene, fie şi doar din pricina dificultăţilor de finanţare a unui asemenea demers într-o piaţă care doar teoretic este unitară, însă care practic este suficient de dezagregată ca să nu poată acţiona ca un întreg atunci când vine vorba de scopuri majore. Cu toate astea, este greu de crezut că, odată finalizat, demersul va genera acţiune imediată din partea unei structuri suprastatale care, pe măsura trecerii timpului, dă dovadă de o tot mai rigidă birocraţie.
Pentru România, însă, există implicaţii de o natură nu tocmai fericită. Odată încheiat, volumul va sta la baza elaborării politicilor europene de acordare fonduri structurale pentru cercetare-dezvoltare. Comisia Europeană îşi doreşte un grad mult mai ridicat de responsabilizare a tuturor factorilor implicaţi în realizarea de proiecte cu finanţare europeană, iar acest volum îi va servi de minune la selectarea drastică a proiectelor care vor primi finanţare.
Pe lângă asta, noile reguli Basel III vor duce, după toate indiciile, la înăsprirea condiţiilor de acordare credite pe întreg teritoriul Uniunii Europene. Cele două aspecte, combinate, oferă o tonalitate nu tocmai roz tabloului finanţărilor viitoare în spaţiul european. O astfel de veste este suficient de proastă pentru România, o ţară care, din raţiuni care nu-şi au locul de discuţie aici, nu a ştiut să profite de oportunităţile de finanţare europeană existente până acum şi care este greu de crezut că va şti să profite de alte oportunităţi noi, din start limitate la zone şi domenii deja trasate de la Bruxelles. Şi totuşi viitorul imediat ar putea să nu fie chiar aşa de sumbru pentru plaiurile mioritice. Dar despre asta într-un episod viitor al acestei rubrici.
De Bogdan Marchidanu
