ASUS Republic of Gamers (ROG) a lansat Spatha, un mouse de gaming optimizat pentru sesiunile multiplayer MMO (massively-multiplayer online). ROG Spatha are o senzitivitate de 8200 puncte pe inch (DPI) și dispune de 12 butoane programabile. Acesta beneficiază de o carcasă de aliaj de magneziu, două butoane detașabile, cu socket și design special conceput de ASUS, precum și de efecte LED RGB programabile.
Atunci când este utilizat în modul cablat, Spatha are o rată de eșantionare de 2000Hz, valoare de top în industrie, având o derulare fluidă și un răspuns instant al cursorului. Mouse-ul ROG Spatha a fost premiat cu Red Dot Design Award 2016, ca o recunoaștere pentru inovație și designul excelent.
Comenzi și control intuitiv
Având 12 butoane programabile, dintre care șase butoane striate situate pe partea stângă, ROG Spatha amplasează comenzile la îndemâna utilizatorului. Cele șase butoane au comutatoare Alps pentru un bun răspuns tactil și sunt aranjate sub forma ochiului ROG. Mouse-ul dispune de o carcasă premium din aliaj de magneziu și socketuri ce permit detașarea comutatoarelor pentru o personalizare rapidă. Butoanele principale sunt independente de corpul mouse-ului și au comutatoare OMRON cu o durată de viață de 20 de milioane de clickuri. ROG Spatha oferă o senzitivitate de 8200DPI și permite schimbarea valorii senzitivității în timpul jocului.
Două moduri pentru mai multă flexibilitate
Indiferent dacă este utilizat în modul cablat sau în modul wireless, ROG Spatha furnizează un răspuns precis și rapid. În modul wireless, Spatha utilizează o conexiune radio de mare viteză pentru latențe reduse și posibilități ridicate de a transmite date. Atunci când este conectat la cablul USB, ROG Spatha oferă o rată de eșantionare de până la 2000Hz. Conectorul USB înălțat previne frecarea cablului de masă, asigurând totodată mișcarea lină. Mouse-ul poate fi încărcat în modul cablat sau atunci când este plasat în stația de încărcare. Acesta este însoțit în pachet de un cablu țesut cu lungimea de 2 metri și de un cablu cauciucat de 1 metru.
Efecte LED personalizabile și ROG Armoury
ROG Spatha are un design agresiv, angular cu efecte luminoase LED RGB pentru rotița pentru derulare, butoanele laterale și logo-ul ROG. Noul model oferă șase moduri presetate: Static, Breathing, Color Cycling, Trigger, Random și Battery. ROG Spatha integrează o memorie flash pentru a salva profilurile a până la cinci utilizatori. Consola intuitivă ROG Armoury permite personalizarea profilurilor, a efectelor luminoase, programarea macro-comenzilor și multe altele.
Specificații ASUS ROG Spatha | |
Conectivitate | Wireless RF 2.4GHzCablu USB 2.0 |
Rezoluție | 8200DPI senzor laser |
Viteză | 150 inci pe secundă |
Accelerație | 30g |
Răspuns | 2000Hz rată eșantionare (prin cablu) 1000 Hz rată eșantionare (wireless) |
Comutatoare | OMRON D2FC-F-7N(20M) cu 20 de milioane de clickuri durată de viață Suplimentar comutator OMRON® D2F-01F* Comutatoare compatibile: OMRON D2F Series: D2F, D2F-F, D2F-01, D2F-01F OMRON D2FC Series: D2FC-3M, D2FC-F-7N, D2FC-F-7N(10M) , D2FC-F-7N(20M) |
Cabluri | USB 2m țesut USBUSB 1m cauciucat |
Compatibilitate | Windows 10 Windows 8.1 Windows 8 Windows 7 |
Conținut pachet | 1 x receptor wireless / dock încărcare 1 x cablu USB 2m țesut 1 x cablu USB 1m cauciucat 2 x comutatoare japoneze Omron 1 x carcasă ROG 2 x stickere ROG 1 x șurubelniță Documentație |
Dimensiuni | 137 x 89 x 45mm |
Greutate | 175g (fără cablu) |