Pe măsură ce se împacă cu ideea că lucrul la distanţă va tinde să devină majoritar, firmele au început să investească în tehnologii care să menţină comunicaţiile cu clienţii, angajaţii şi partenerii la un nivel din ce în ce mai bun. Aceasta este concluzia unui nou raport emis de furnizorul de soluţii audio Epos, în care se afirmă că zona audio rămâne un element cheie al comunicaţiilor la distanţă care este încă în majoritate deservit de soluţii de nivel consumer.
Consecinţa este aceea că zgomotele de fundal, interferenţele şi calitatea audio slabă reprezintă la ora actuală probleme obişnuite pentru cei mai mulţi lucrători la distanţă. Conform raportului, cele mai multe firme conştientizează problema, mai bine de jumătate din factorii globali de decizie intervievaţi considerând echipamentele audio de înaltă calitate ca fiind esenţiale pentru afacerea lor, iar o altă treime le consideră de dorit. Per ansamblu, marea majoritate a acestor factori de decizie cred că zona audio a devenit mult mai importantă decât acum doi ani.
Ca să rezolve această chestiune, multe firme au început să investească în echipamente audio de mare calitate, Epos susţinând chiar că a apărut o anumită “urgenţă” în rezolvare. Cei mai mulţi factori de decizie par acum dispuşi să plătească o sumă mai mare ca să atace problema cu succes, în special cei din domeniile telecom, utilităţi, servicii financiare, IT şi industrii digitale.
În viitorul imediat, Epos susţine că investiţiile în această zonă sunt de aşteptat să crească cu peste 25 la sută, sectorul financiar părând a fi cel mai dispus în acest sens, cu o creştere a dorinţei de investiţii de peste 30%.