Tema Energy, lider naţional în proiectarea şi construcţia de Data Centere şi sisteme de tip Power Supply, a construit şi predat peste 3.000 mp camere de date pentru 11 companii mari şi medii din România, în 2020. Cifra reprezintă o triplare faţă de anul anterior şi un record în cei aproape 20 de ani de activitate ai companiei. Această suprafaţă operațională acomodează peste 600 de rack-uri cu echipamente IT, necesare în susținerea proceselor digitale şi serviciilor cloud la nivel național.
În 2020, Tema Energy a finalizat în calitate de contractor general Centrul de Date Telekom construit la Cluj-Napoca, cel mai mare din Transilvania, dar şi pentru două centre de date necesare digitalizării unui important Minister. De asemenea, compania a proiectat şi construit un Centru de Comandă şi Data Center necesare modernizării infrastructurii pentru noul coridor feroviar european, având ca beneficiar final CFR SA. O realizare tehnologică deosebită a fost şi Centrul de Date modular livrat către Continental Automotive Timișoara. Cererea de infrastructură a fost generată de interesul companiilor pentru digitalizarea accelerată a activității şi migrarea susținută în cloud. La nivelul centrelor de Date s-au remarcat şi reducerea costurilor cu energia electrică şi asigurarea parțială a independenței energetice, prin investiții în stații de transformare şi sisteme de cogenerare a energiei electrice.
Compania estimează că piaţa locală de infrastructură non-IT pentru Centrele de Date (sisteme electrice, de climatizare, securitate, instalatii, monitorizare samd) a atins în 2020 o valoare de cca 25 milioane euro. Pentru următorii 2-3 ani, prognoza anuală de crestere este de 20-25%, cifra fiind evaluată pe baza cererii actuale la nivel de documentare şi proiectare.
„2020 nu a fost un an uşor, unele proiecte au fost amânate sau întârziate, însă pandemia a crescut nevoia de putere de calcul şi trafic internet, şi implicit solicitările pentru infrastructură supplimentară de tip data center. Astfel, am avut numeroase cereri şi am atins un record ca suprafaţă DataCenter livrată către beneficiari: 3000 mp prin 11 proiecte. În cadrul acestor proiecte am furnizat soluţi de electro-alimentare, power back-up, climatizare, stingere incendii, securitate fizica, comunicatii, monitorizare şi am asigurat servicii complete, de la proiectare la constructie, instalare, start-up şi întreţinere. Chiar dacă perioada de carantină ne-a afectat activitatea de teren, situaţia a revenit la normal în partea a doua a anului, ceea ce ne-a permis atingerea unei cifre de afaceri de cca 7.5 milioane euro”, afirmă Mihai Manole, Director General Tema Energy.
Pentru 2021, Tema Energy urmăreşte o creştere a cifrei de afaceri de 15-20%, susţinută atât de mersul general al economiei, cât şi de proiectarea anul trecut a patru noi Centre de Date. Lucrările vor începe în acest an şi vor include tehnologii de ultima generaţie, unele în premieră pentru piaţa locală. Ca tendinte generale, Tema Energy semnalează că dezvoltatorii şi operatorii Centrelor de Date devin tot mai interesați de scăderea consumului de energie, precum şi de identificarea unor sursele regenerabile de energie.
Totodată, după experienta carantinei de anul trecut, a crescut cererea pentru sisteme inteligente de monitorizare şi control, care să permită o administrare facilă de la distanţă, cu intervenţii minime din partea echipelor de suport. Anul acesta, Tema Energy se va concentra pe inovaţie prin implementarea unor tehnologii noi de răcire şi elecro-alimentare, precum şi pe extinderea echipei de service şi instalare cu ingineri bine calificaţi pentru proiecte de infrastructuri critice.