Când am început anul 2020, puțini dintre noi au prevăzut criza cauzată de pandemia COVID-19. Distanțarea socială și restricțiile au afectat și afectează în continuare aproape toate companiile, inclusiv din punct de vedere al securității fizice.
Pe măsură ce intrăm tot mai mult în 2021, este momentul să analizăm modul în care se poate dezvolta reziliența și securitatea business-ului, nu doar pentru următoarele luni, ci pe termen lung.
Acesta a fost anul în care am observat cât de utilă poate fi tehnologia atunci când întâlnirile față în față nu mai sunt o opțiune. De la inteligența artificială la 5G, există mai multe tehnologii pe care suntem siguri că le vom vedea implementate tot mai mult în sistemele de securitate fizică, în viitorul apropiat.
Deoarece pandemia continuă să aibă un impact asupra companiilor de pretutindeni, iată care vor fi cele mai importante tendințe pentru securitatea fizică în 2021:
1. Sistemele de numărare persoane
Controlul distanțării sociale a fost esențial în timpul pandemiei. Pentru a respecta recomandările de sănătate, magazinele fizice, birourile și alte spații comune au fost nevoite să administreze numărul maxim de persoane ce se află în facilitățile lor. Acest lucru a generat o cerere mare de soluții de gestionare a gradului de ocupare.
În timp ce mare parte din companii utilizează această tehnologie pentru a ține evidența numărului de persoanele care intră și ies din clădire, firmele vor continua să extindă folosirea acestei tehnologii.
Aceste sisteme ajută companiile să deblocheze informații importante despre modul în care oamenii își folosesc facilitățile. Mult după terminarea pandemiei, ei pot extrage date pentru a afla: câți oameni așteaptă în hol, câți oameni sunt în cantină, modul în care spațiile specifice sunt utilizate în timp, pentru a îmbunătăți fluxurile etc. Aceste date pot susține apoi îmbunătățirea experienței vizitatorului, angajatului sau chiriașului care beneficiază de un anumit spațiu.
2. Soluțiile de control al accesului și analiză video
Profesioniștii în securitate fizică conștientizează deja că trecerea la soluții moderne de control al accesului îi va ajuta să administreze mai eficient securitatea. Acest proces ar putea susține consolidarea securității cibernetice, pentru aplicațiile server care gestionează sistemele de securitate, sau implementarea unei noi soluții de gestionare a identității fizice pentru automatizarea solicitărilor de acces ale angajaților și vizitatorilor. În momentul relaxării restricțiilor, utilizarea sistemele de control acces și a sistemelor de analiză video inteligente vor ajuta la limitarea interacțiunilor fizice, menținând în același timp distanțarea socială impusă de lege.
Implementarea sistemelor de analiză video susține securitatea facilităților și oferă mai multe informații utile, de la numărarea persoanelor și fluxul direcțional la analizele ce oferă echipelor de securitate o imagine mai clară a ceea ce se întâmplă în mediul supravegheat. Echipele care operează la distanță pot, de asemenea, să răspundă mai eficient amenințărilor și incidentelor de securitate.
3. Serviciile de securitate la distanță
Prin combinarea noilor tehnologii cu tehnicile tradiționale de pază cu echipaj, companiile de securitate au ocazia să exploreze opțiunea pazei virtuale și beneficiile care vin cu aceasta. Realizarea unor servicii de paza de la distanță presupune utilizarea noilor tehnologii de alarmare video cu inteligență artificială și a facilităților oferite de sistemele de management video cum ar fi patrularea virtuală, jurnalizarea evenimentelor, eficientizarea comunicării cu echipajele de intervenție pentru a oferi un nivel ridicat de securitate proactiv.
Folosirea unor sisteme precum software-ul de analiză video pentru detectarea corectă a alarmelor și minimizarea alarmelor false, dronele pentru protecția perimetrului și monitorizarea mobilă, oferă agenților de securitate instrumente adiționale pentru a-i ajuta să acopere mai mult teren, să ajungă la decizii rapide și să ia măsurile adecvate.
Aceste soluții la distanță oferă două beneficii – în viitorul imediat, permit întreprinderilor să implementeze măsuri de distanțare crescute care reduc riscul expunerii pentru personalul de securitate. Pe termen lung, utilizarea monitorizării de la distanță împreună cu noile tehnologii poate oferi companiilor de securitate un avantaj competitiv, permițând verificări 24 de ore pe zi și detectarea sensibilă a amenințărilor, sprijinind operatorii și agenții de pază și intervenție să își îndeplinească sarcinile și mai eficient.
4. Cererea tot mai mare pentru soluțiile cloud și hibrid
Infrastructura publică globală cloud va continua să se dezvolte, pandemia fiind în mare parte responsabilă pentru creșterea cererii pentru soluții cloud. Pe măsură ce utilizarea platformelor online și munca la distanță au crescut, a existat o schimbare generală a obiectivelor pentru a accelera transformarea digitală.
În 2021, mai mulți managerii de securitate vor renunța la diviziunea dintre cloud și sistemele de securitate fizică locale și vor adopta un model de implementare hibrid. Acest proces le va permite să implementeze sisteme sau aplicații specifice în cloud, păstrând în același timp sistemele existente la fața locului.
De asemenea, o abordare hibridă facilitează o tranziție către cloud. Este adesea cea mai bună variantă atunci când companiile decid să îmbunătățească scalabilitatea, redundanța și disponibilitatea pentru a răspunde nevoile tot mai mari ale clienților.
5. Conectivitatea 5G
Introducerea rețelelor 5G va avea un impact imens asupra vitezei cu care industria de securitate poate opera.
Comparativ cu 4G, 5G își propune să accelereze comunicarea datelor de până la zece ori. Tehnologia 5G este extrem de rapidă, astfel încât companiile de securitate pot beneficia de un transfer de date mai rapid, dar și de o viteză de lucru la distanță îmbunătățită. Drept urmare, există posibilitatea de a primi și de a răspunde la incidentele de securitate mai rapid, în special pentru zonele îndepărtate, cum ar fi șantierele de construcții.
6. Inteligența artificială
Inteligența artificială schimbă fundamental modul în care companiile își desfășoară activitatea în prezent – atât în domeniul securității, cât și în alte industrii. În securitate, tehnologia alimentată de AI are o gamă largă de posibilități de utilizare, inclusiv monitorizarea proactivă, analiza video, filtrarea falsă a alarmelor, îmbunătățirea eficienței operatorului, detectarea anomaliilor și multe altele.
Despre Datacor
Datacor este o companie 100% românească, cu 19 ani de experiență pe piața de soluții inovatoare de comunicații, securitate și electrice, operând în segmentele office, retail și industrial.