Fondul de investiții Early Game Ventures vine în sprijinul antreprenorilor și face public documentul care prezintă termenii și condițiile investițiilor de tip capital de risc (venture capital). Pentru prima dată, antreprenorii din domeniul tehnologiei care vor să solicite o finanțare au acum un termen de comparație pentru a analiza diferitele oferte propuse de investitori.
Termsheet-ul este un rezumat al contractului de finanțare; el este un document care prezintă pe scurt termenii și condițiile în care un investitor este dispus să acorde investiția. Prin natura sa, termsheet-ul este un document confidențial, odată ce a fost negociat și semnat de antreprenori și de finanțatori. Despre termsheet în doar două minute, în acest material filmat.
„Early Game Ventures a făcut public pe site-ul său, earlygame.vc, termsheet-ul pentru investițiile de pre-seed. Este exact același document pe care l-am folosit în ultimii doi ani și pe baza căruia am realizat o serie de investiții. Venim astfel în întâmpinarea tuturor antreprenorilor care au de acum înainte un reper valid și un termen de comparație relevant. Sperăm ca termsheet-ul nostru să devină un standard al investițiilor early-stage în România și să fie adoptat de cât mai mulți investitori, fie ei business angels sau fonduri de investiții. De notat că documentul a fost redactat de DLA Piper, casa de avocatură internațională cu probabil cea mai vastă experiență în zona investițiilor de VC din România”, a declarat Cristian Munteanu, Managing Partner al Early Game Ventures.
Clauzele contractuale dintr-un termsheet se împart în două mari categorii: clauza economice și clauze de guvernanță. În alte cuvinte, sunt prevederi care țin de valoarea companiei și prevederi care vorbesc despre control. Între cele două categorii trebuie să existe un echilibru.
În acest material filmat, Cristian Munteanu intră în detalii despre diferitele tipuri de clauze din termsheet. „Unul dintre principiile care trebuie respectate este cel al corelării dimensiunii investiției cu gradul de maturitate al companiei: nu este corect ca, pentru o investiție mică, de early-stage, investitorul să pretindă aceleași drepturi ca la o rundă mare, de câteva milioane de euro”.
„În același timp, nu este corect ca antreprenorii din Europa de Est să pretindă ca investitorii, și ei tot din Europa de Est, să facă investiții în termenii și condițiile celor din Silicon Valley. Trebuie să fim rezonabili și să acceptăm că discutăm despre două ecosisteme și două culturi diferite. Până la urmă, nici în New York, Seattle sau Austin termenii investițiilor nu sunt la fel de sofisticați sau de prietenoși ca în San Francisco”, a adăugat Cristian Munteanu.
Termsheet-ul făcut public astăzi de către Early Game este un pas înainte în transparentizarea industriei. Este un instrument pe care atât fondatorii, cât și finanțatorii îl au la îndemână și pe care îl pot folosi în negocierile viitoare.
Early Game Ventures (EGV) este un fond de investiţii cu capital de risc (venture capital) finanțat cu prioritate prin Programul Operațional Competitivitate 2014-2020 şi cofinanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională.
Fondul European de Investiţii (FEI) este parte a Grupului Bǎncii Europene de Investiţii şi este principalul finanţator de risc pentru IMM din Europa, prin instrumente de capital de risc, garanţii şi microfinanţare. În România, FEI implementează instrumente financiare cofinanţate prin fonduri structurale şi de investiţii, precum JEREMIE 2007-2013, Iniţiativa pentru IMM, POR, POC, PNDR.
Programul Operațional Competitivitate 2014-2020 (POC) susține investițiile menite să răspundă nevoilor și provocărilor legate de nivelul redus al competitivității economice, în special în ceea ce privește (a) sprijinul insuficient pentru cercetare, dezvoltare și inovare și (b) infrastructura subdezvoltată privind Tehnologia Informaţiei şi a Comunicaţiilor. POC beneficiază de o alocare de 1,33 miliarde euro din Fondul European de Dezvoltare Regională.
Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.