Protagoniști în educație împreună cu Centrul Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională (CMBRAE) lansează www.eduacces.ro, o platformă publică, gratuită, ce ajută cadrele didactice care se ocupă de copii cu cerințe educaționale speciale (CES) să adapteze învățarea la nevoile specifice ale acestora. Proiectul este finanțat de Fundația Vodafone România cu un buget de 240.000 de lei prin programul „Connecting for Good” și a fost dezvoltat de Asociația FDP – Protagoniști în educație, cu sprijinul Code for Romania, în cadrul programului Civic Labs.
Platforma pune la dispoziția utilizatorilor o colecție de resurse educaționale, facilitează schimbul de experiență și partajarea de conținut între membri și asigură obținerea de consultanță din partea specialiștilor. Astfel, în secțiunea „Resurse” a platformei, utilizatorii au acces la modele variate de materiale didactice și opțiunea de a le filtra după diagnostic sau nivelul de învățare. În secțiunea „Linkuri utile” sunt disponibile jocuri și activități non-formale pe care specialiștii le pot utiliza în adaptarea metodelor de lucru. Totodată, orice profesionist care a identificat, a adaptat, a testat soluții didactice eficiente în interacțiunea cu un copil cu CES ce pot servi întregii comunități, are posibilitatea să își creeze cont și să încarce un număr nelimitat de documente, unul dintre obiectivele proiectului fiind extinderea continuă a acestui centru online de învățare în care schimbul de experiență este încurajat, un aspect important în generarea unei schimbări reale, așteptate la nivel național, fiind conectarea specialiștilor unii cu ceilalți.
Nu în ultimul rând, platforma dispune de secțiunea „Discută cu un specialist” în care utilizatorii, părinți și cadre didactice, pot adresa întrebări legate de activitățile lor cu copiii și pot primi consultații privind provocările întâlnite la clasă. Răspunsurile sunt furnizate prin e-mail, în decurs de 48 de ore, de psihologi, psihopedagogi și alte categorii de specialiști (consilieri educaționali, profesori de specialitate, terapeuți), voluntari sau angajați ai Asociației FDP – Protagoniști în educație și ai CMBRAE. Platforma este disponibilă și în limbile maghiară, germană și engleză răspunzând astfel nevoilor unui număr mai mare de beneficiari.
„În contextul actual, în care ne-am schimbat radical modul de viață, interacțiunea cu ceilalți și implicit modalitatea de a ne derula activitățile, multe dintre eforturile noastre s-au concentrat pe găsirea unor soluții care să permită elevilor și profesorilor să își continue activitatea. Copiii cu cerințe educaționale speciale au nevoie de o atenție sporită în acest context și ne dorim ca tehnologia să îi poată ajuta să rămână integrați în învățământul de masă”, a declarat Angela Galeța, directorul Fundației Vodafone România.
„Atunci când ne împrietenim cu tehnologia, constatăm că ea ne poate aduce multe beneficii. În mod deosebit, tehnologia devine foarte valoroasă, venind acum în sprijinul cadrelor didactice care lucrează cu copii cu dificultăți de învățare. Ei au nevoie să se dezvolte armonios, într-un mediu în care să le fie recunoscute și apreciate aptitudinile. Într-o manieră flexibilă, utilizate cu măiestrie de profesioniștii din domeniu, resursele educaționale din platforma pe care o lansăm vor deveni mult mai atractive prin adaptarea la necesitățile copiilor cu cerințe educaționale speciale”, a declarat Simona Carobene, directorul executiv al Asociației FDP-Protagoniști în educație.
În România sunt aproximativ 33.000 de copii și tineri cu CES, potențiali beneficiari ai platformei eduacces.ro. Dintre aceștia, peste 2.000 sunt în Municipiul București. Profesioniștii din domeniu estimează însă că cifra reală este dublă, în contextul în care nu toți copiii sunt diagnosticați corect, iar unii dintre părinți se feresc să ceară o evaluare complexă a copiilor lor. Totodată, sistemul de învățământ, de stat sau privat, nu este pregătit să asigure accesul egal la educație tuturor copiilor, pe de o parte pentru că numărul consilierilor și al logopezilor școlari este prea mic, ceea ce reduce timpul și atenția acordate fiecărui copil, iar pe de altă parte pentru că multe cadre didactice nu se simt suficient de pregătite în ceea ce privește incluziunea școlară și socială a copiilor cu CES. Astfel, furnizarea unor resurse educaționale adaptate sunt un ajutor în plus acordat cadrelor didactice și specialiștilor în efortul de incluziune a copiilor cu cerințe educaționale speciale.
Pentru primele 3 luni de funcționare a eduacces.ro, obiectivul este atragerea a 1.500 de experți care să își creeze cont în platformă: cadre didactice, consilieri școlari, logopezi, profesori itineranți, psihopedagogi și alți specialiști care furnizează servicii educaționale pentru copiii cu CES din învățământul preșcolar, primar și gimnazial, public și privat din România, atât din școlile din mediul urban, cât și din mediul rural.
Fundaţia Vodafone România este o organizaţie neguvernamentală românească, cu statut caritabil, distinctă şi independentă de operaţiunile comerciale ale companiei, înfiinţată în 1998. În cei peste 20 ani de activitate, Fundaţia Vodafone România a finanţat 1168 de programe derulate de 745 de ONG-uri din întreaga țară. Proiectele au avut peste 3 milioane de beneficiari copii, tineri, vârstnici, persoane defavorizate fizic, social sau economic. Până în prezent, Fundaţia Vodafone România a investit 31 de milioane de euro în proiecte desfăşurate de organizaţiile non-profit partenere. Mai multe detalii despre programele Fundaţiei se regăsesc pe www.fundatia-vodafone.ro, http://jurnaldebine.fundatia-vodafone.ro/ și www.facebook.com/fundatiavodafone.
La cei 25 ani de la înființare, misiunea Asociației FDP-Protagoniști în educație este aceea de a promova demnitatea umană a celor mai dezavantajate persoane din comunitățile noastre, pornind de la experiența fiecăruia dintre ei și implicându-i ca adevărați protagoniști ai vieții lor. În viziunea FDP, fiecare persoană își poate valorifica talentele cu care a fost înzestrată. FDP intervine în mod integrat la nivelul comunităților cu trei mari obiective: prevenirea abandonului școlar pentru copii proveniți din familii defavorizate, reducerea riscului de excluziune pentru familii provenite din medii dezavantajate, facilitarea accesului la servicii medicale și de sănătate a beneficiarilor.
Centrul Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională (CMBRAE) este unitate conexă a învățământului preuniversitar care dezvoltă servicii de tipul: asistență psihopedagogică, terapie logopedică, evaluare psihoeducațională, orientare școlară și profesională adresate copiilor, elevilor și tinerilor, părinților sau aparținătorilor legali ai copiilor, personalului angajat în unitățile de învățământ sau în alte instituții care acționează în domeniul educațional.
Code for Romania este a doua cea mai mare comunitate de tehnologie civică din lume, cu aproximativ 2000 de voluntari de pe 12 fusuri orare. Până în prezent, organizația a prototipat deja 115 soluții digitale care să rezolve probleme ale societății românești, dintre care 21 sunt acum live. Prin programul Civic Labs, Code for Romania și își propune să fie generatorul de soluții de tehnologie civică pentru problemele sociale ale României. Civic Labs contribuie în mod concret la rezolvarea unor nevoi reale ale societății printr-un amplu proces de cercetare și prin generarea de soluții cu impact la nivel sistemic și cu rezultate măsurabile pe termen lung.