HP a lansat noua gamă de laptopuri ENVY. HP ENVY x360 15 şi HP ENVY 17 au fost proiectate pentru a răspunde nevoilor curente ale utilizatorilor din domeniul creativ, oferindu-le libertatea de a crea şi de a fi conectaţi oriunde s-ar afla.
74% dintre creatorii de conținut au și mai multe activităţi creative în această perioadă, alegând hobby-uri care necesită un computer performant pentru a le susține volumul de muncă, precum: fotografia, live blogging sau creare și editare video .
Noul HP ENVY x360 15 este un laptop convertibil, cu un raport al afișajului de 88.7% din suprafața ecranului și cu un design ușor, având o greutate de doar 1,8kg. Modelul dispune de opţiunea cu display 4K OLED , procesor AMD Ryzen 7 sau Intel Core Generația 11 şi de placă grafică NVIDIA MX450, cu Wi-Fi 6 și Bluetooth® 5, pentru o conexiune rapidă.
HP ENVY 17 este un laptop mobil, performant, cu un raport al afișajului de 86.3%ii din suprafața ecranului, cântărind doar 2,5kg. Modelul este echipat cu procesoare Intel Core Generația 11 , cu placă grafică NVIDIA MX450, Wi-Fi 6 şi Bluetooth® 5. De asemenea, dispozitivul oferă capacitate de stocare SSD de până la 1TB PCIe şi un boost de performanţă pentru multi-tasking cu memorie de până la 32GB.
Noile laptopuri ENVY oferă o experienţă personalizată profesioniştilor din domeniul creativ prin: sistem de calibrare a culorilor din fabrică ; o tastatură integrată all-in-one pentru comenzi rapide; un touchpad cu 19% mai mare ; un buton pentru dezactivarea camerei; scenarii creative de optimizare a afișajului prin HP Display Control; HP QuickDrop pentru a transfera uşor fişiere între dispozitive ; HP Enhanced Lighting – care transformă ecranul într-un reflector de lumină pentru conferinţe video. Ambele dispozitive oferă gratuit, pentru 30 de zile, acces la Adobe Creative Cloud, inclusiv: Premiere Rush, Premiere Pro şi Creative Cloud Photography Plan .
HP își continuă misiunea de a avea un portofoliu de produse sustenabile. Noile modele ENVY sunt produse din aluminiu reciclat, iar ENVY 17 are componente din plastic reciclat şi din plastic colectat din apropierea oceanelor . Ambalajul conține fibră de lemn care provine 100% din materiale reciclate şi fibră de carton, materiale care înlocuiesc spuma din plastic şi care sunt, de asemenea, 100% reciclabile .
Noul mouse wireless HP 930 Creator se potrivește perfect cu gama ENVY şi poate fi personalizat în nenumărate feluri . Acest mouse versatil oferă utilizatorilor, care lucrează în acelaşi timp pe mai multe dispozitive, posibilitatea de a copia şi muta conţinut între dispozitive (până la trei dispozitive) prin dongle sau Bluetooth®. O singură încărcare prin USB-C® durează până la 12 săptămâni sau, după o sesiune de lucru mai lungă, poţi obţine încă trei ore de utilizare cu o încărcare de doar un minut .
Mai multe detalii (imagini, informaţii), aici.
Preţuri şi disponibilitate:
• HP ENVY x360 15 cu Intel va fi disponibil din luna iulie.
• HP ENVY x360 15 cu AMD va fi disponibil din luna iulie.
• HP ENVY 17 va fi disponibil din luna iulie.
• Mouse-ul wireless HP 930 Creator, va fi disponibil din luna iulie.