Europa va fi prima regiune din lume care va folosi, începând cu 1 mai, eticheta pentru aderență pe gheață pentru anvelope. Această nouă etichetă cuprinde informații suplimentare despre aderența pe gheață și vine în întâmpinarea cumpărătorilor care își doresc să compare diferite anvelope, oferindu-le acestora posibilitatea de a achiziționa anvelope mai sigure și mai ecologice. Nokian Tyres a solicitat în mod activ schimbarea etichetelor anvelopelor, pentru a facilita achiziționarea de anvelope de iarnă adecvate și sigure pentru consumatorii din toate regiunile Europei.
Anvelopele fabricate începând cu luna aprilie 2021 vor fi prevăzute cu etichete noi, care vor începe să fie vizibile treptat pe anvelopele oferite spre vânzare. Acestea vor avea un simbol pentru aderență pe zăpadă și un cod QR către o bază de date europeană extinsă.
„Codul QR este un element nou pe eticheta anvelopelor, care va ghida șoferul către o bază de date extinsă care stochează informații despre toate anvelopele disponibile pe piața europeană. Informațiile despre produs sunt standardizate, permițând astfel compararea mai ușoară a anvelopelor”, spune Jarmo Sunnari, SRA Manager, Nokian Tyres.
Anvelopele all-season, de vară și de iarnă fără ținte vândute în UE au primit primele etichete UE în 2012. Până în prezent, obligativitatea etichetei a fost aplicată doar anvelopelor pentru autoturisme pentru pasageri, SUV-uri și autoutilitare, aceasta indicând rezistența la rulare, aderența pe carosabil umed și zgomotul extern la rulare. Informațiile de pe etichete trebuie să includă acum și aderența pe zăpadă și gheață, scala anterioară fiind în curs de reînnoire. Totodată, etichetele vor avea și un cod QR. Reglementarea nu se aplică însă în cazul anvelopelor de iarnă cu ținte.
„Aderența pe carosabil umed este opusă aderenței pe gheață: dezvoltarea uneia o reduce de obicei pe cealaltă. Anvelopele concepute pentru Europa Centrală subliniază caracteristicile necesare pe drumurile din această regiune, în timp ce simbolul pentru aderență pe gheață indică faptul că anvelopa este eficientă și sigură în condițiile dificile specifice iernilor din regiunile nordice. Nu recomandăm utilizarea anvelopelor concepute pentru Europa Centrală în condiții pentru care acestea nu sunt destinate”, declară Matti Morri, Technical Customer Service Manager, Nokian Tyres.
Noul sistem de etichetare poate înlesni alegerea anvelopelor și de către companii, deoarece cerințele se vor extinde acum la anvelopele pentru camioane și autobuze. Aceste anvelope nu vor avea însă simbolul pentru aderență pe gheață.
„În contextul în care se discută tot mai mult despre sustenabilitate, importanța rezistenței reduse la rulare și economia de combustibil vor influența din ce în ce mai mult decizia de cumpărare a șoferilor. Pe de altă parte, aderența pe zăpadă este foarte importantă mai ales în Germania și în țările nordice. De aceea este foarte important să menținem un echilibru între diferitele caracteristici ale anvelopelor”, precizează Teppo Siltanen, Product Manager, Nokian Heavy Tyres.
Aproape 90% din amprenta de carbon a unei anvelope provine din utilizarea sa, motiv pentru care Nokian Tyres face eforturi susținute pentru a pune la dispoziția consumatorilor anvelope din ce în ce mai ecologice. Comparativ cu anul 2013, rezistența la rulare a anvelopelor a fost redusă în medie cu 8,5%. Rezistența la rulare mai mică înseamnă un consum mai mic de combustibil și emisii mai mici de dioxid de carbon.
„La începutul anilor 2000, când UE a dorit să introducă o etichetă pentru anvelope care să indice rezistența la rulare, industria anvelopelor a solicitat o etichetă pentru aderența pe carosabil umed, pentru a evita atenția acordată eficienței energetice în detrimentul siguranței. Organizațiile de mediu au dorit totodată prezența pe etichetă a unei caracteristici legate de zgomot, ceea ce a dus la eticheta originală care indica atât rezistența la rulare, aderența pe carosabil umed, cât și zgomotul extern la rulare”, adaugă Sunnari.
În viitor, etichetele pentru anvelope vor deveni tot mai explicite, oferind informații și despre abraziune sau uzură, kilometraj sau durata de viață a anvelopei pe șosea.
Etichetele pentru anvelope au fost reînnoite pentru a facilita alegerea acestora de către cumpărători și pentru a îmbunătăți siguranța la volan. Totodată, obiectivul inițial care se referă la reducerea emisiilor rămâne în continuare valabil.