O platformă în cloud prin care startup-urile specializate în dezvoltarea de aplicații își pot construi propriile soluții Big Data, IoT, Business Intelligence, Collaboration, Real-time Analytics le poate asigura lansarea pe piață, devenind în scurt timp competitive și având condițiile pentru a se extinde rapid la nivel internațional, potrivit SAP (NYSE: SAP), liderul mondial pe piaţa de soluţii software de business și tehnologie.
În trecut era mult mai complicat să pornești un business, fiind nevoie de multă planificare, încercări repetate și chiar eșecuri. Acum însă, noțiunea de startup are doar valențe pozitive, deoarece noile tehnologii, precum platformele cloud, oferă beneficii imediate în ceea ce privește aplicarea ideilor inovative și transformarea acestora în produse viabile. În era digitală, când competitivitatea este mai intensă decât oricând, este necesar ca startup-urile care dezvoltă aplicații să își facă un aliat din tehnologia cloud.
Din ”laboratorul” de creație, direct pe piețele internaționale
Antreprenorii cu viziune în noua economie, care construiesc soluții IT cu aplicabilitate în domenii precum agrotech, cleantech, ehealth, consumer hardware, developer tools, marketplaces, mobile apps, vehicule electrice sau SaaS software, se pot diferenția pe piață dacă integrează în arhitectura lor de business o platformă în cloud care să funcționeze ca un laborator de experiențe, dotat cu toate instrumentele necesare. Astfel, produsele nou create vor ajunge cât mai rapid să fie folosite la scară largă, având un impact pozitiv direct asupra calității vieții utilizatorilor.
În acest sens, SAP HANA Cloud Platform (SAP HCP) oferă baza de lucru necesară pentru ca ideile inovative să poată fi dezvoltate ușor într-un business agil și prezentate piețelor internaționale în cel mai scurt timp. Construită ca o resursă PaaS (Platform-as-a-Service), este gândită astfel încât să ofere oricărui antreprenor care dezvoltă propriile aplicații posibilitatea de a-și valorifica la maxim abilitățile pe care deja le are și viteza necesară pentru ca procesele de lucru să fie cât mai eficiente.
În plus, în ceea ce privește implicațiile comerciale, HANA Cloud Platform le deschide startup-urilor orizontul de piață, în sensul că le oferă vizibilitate, ca partener SAP. Astfel, noile soluții dezvoltate sunt promovate alături de soluțiile deja existente ale SAP.
Un nou curs gratuit de introducere în SAP HANA Cloud Platform
Cei interesați de dezvoltarea de aplicații în cloud vor avea oportunitatea de a urma un curs online gratuit de inițiere în SAP HANA Cloud Platform, pe platforma OpenSAP. Cursul, care se va desfășura în perioada 10 mai – 29 iunie, va prezenta toate funcționalitățile SAP HCP și felul în care dezvoltatorii de aplicații pot folosi serviciile oferite, având în același timp o viziune de ansamblu asupra capabilităților platformei.
Participanții la curs trebuie să aibă cunoștințe de bază de programare, ideal în limbajul Java, dar și în ceea ce privește utilizarea mediului de dezvoltare de aplicații Eclipse. Cursul va acoperi servicii noi ale SAP HCP legate de IoT, gamification și multe altele, finalizându-se cu un examen. După cele 6 săptămâni de training, cei care au absolvit cursul vor putea dezvolta propriile soluții software în cloud, într-un mediu preinstalat, securizat și de încredere. Înscrierea la curs, conținutul lecțiilor și susținerea examenului final sunt gratuite. Mai multe detalii: https://open.sap.com/courses/hcp1.
Cloud-ul, motorul de creștere globală a SAP
SAP SE încurajează startup-urile să profite de cererea globală tot mai mare pentru tehnologia cloud, în condițiile în care înregistrează creșteri de două cifre în fiecare trimestru pe acest segment. Compania a raportat o creștere a cifrei de afaceri de 5% în primul trimestru al anului, la 4,7 miliarde de euro, cel mai puternic avans fiind raportat de segmentul cloud, peste estimări, potrivit rezultatelor financiare preliminare.
Astfel, cererile noi de soluții cloud au înregistrat o creștere de 22% față de aceeași perioadă a anului trecut, ajungând la 140 de milioane de euro. De asemenea, veniturile din subscrieri cloud și suport non-IFRS au fost de 610 milioane de euro, cu 33% mai mari comparativ cu perioada similară din 2015.