COMUNICATE — June 1, 2021 at 1:16 pm

Xiaomi dotează 9 grădinițe din București cu purificatoare de aer

by

De Ziua Copilului, Xiaomi Corporation a dotat 9 grădinițe din București cu 100 de purificatoare de aer care elimină 99.97% din bacterii, inclusiv, praful, fumul, părul, sporii de mucegai și virușii.

Xiaomi_1Statisticile arată că Bucureștiul este unul dintre cele mai poluate orașe din Europa, iar cei mai sensibili la poluare sunt copiii cu vârste mici. Pe de altă parte, pandemia a accentuat nevoia copiilor de a interacționa cu alți copii, dar într-un mediu sigur și sănătos. În acest context, Xiaomi a decis să contribuie pe termen lung la îmbunătățirea stilului de viață al preșcolarilor.

Potrivit studiilor, aerul din interior și, implicit și cel din sălile de clasă, unde 15-25 de copii petrec multe ore pe zi, poate fi adesea mai poluat decât cel de afară, iar gătitul, curățenia și folosirea odorizantelor de interior nu fac decât să încarce aerul cu mai mulți compuși chimici. Purificatoarele Xiaomi elimină 99.97% din particulele poluante datorită filtrelor True HEPA și a tehnologiei la 360 de grade pentru purificarea rapidă a aerului.

Cei peste 2.000 de copii care învață în cele 9 grădinițe de stat se vor bucura începând de azi de condiții mai bune și se vor dezvolta într-o ambianță mai sigură, datorită dispozitivelor de ultimă generație.

„Poluarea este o problemă cu care se confruntă întreaga planetă. Noi toți ar trebui să facem eforturi mai mari și să avem mai multă grijă de sănătatea copiilor noștri. De la înființarea sa, Xiaomi a dezvoltat în permanență produse uimitoare, la prețuri accesibile, pentru a permite tuturor consumatorilor să se bucure de un stil de viață mai bun și mai sănătos prin tehnologii inovatoare. Xiaomi va continua să colaboreze cu partenerii săi din România și din întreaga lume pentru a promova dezvoltarea sustenabilă și a atinge imposibilul”, declară Jimmy Li, Country Manager Xiaomi România.

Compania dotează cele nouă grădinițe din București cu purificatoare Mi Air Purifier 3C, unele dintre cele mai performante dispozitive din gama ecosistem.

„Sănătatea copiilor este extrem de importantă, pentru că ei sunt viitorul. De Ziua Copilului, Xiaomi a decis să le facă un cadou care să conteze cu adevărat. Suntem bucuroși că am putut sprijini aceste grădinițe într-un aspect important – un mediu sănătos. Angajamentul nostru la Xiaomi este să facem inovația accesibilă pentru toată lumea, așadar această acțiune este doar prima dintr-un plan de lungă durată”, declară Gabriel Fârtat, Go To Market Manager – Ecosistem Xiaomi România.

Mi Air Purifier 3C este extrem de eficient și are o acoperire de până la 106 m2. Purifică 320 m3 pe oră și eliberează 53 m3 de aer curat în fiecare minut. Mi Air Purifier 3C are o formă de turn, design care permite o circulație eficientă a aerului. Este mult mai puternic decât produsele similare de pe piață. Utilizatorii îi pot ajusta setările printr-o simplă atingere a display-ului inteligent LED, dar și prin intermediul aplicației Mi Home.