EDUCATIE / JOB — July 9, 2021 at 10:57 am

Bibliotecile publice devin hub-uri active de învățare digitală pentru comunitate

by

ECDL Romania continuă parteneriatul cu Asociaţia Naţională a Bilbiotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România (ANBPR) cu programul Digital Citizen, prin care mai mulţi bibliotecari vor fi formaţi şi acreditaţi pentru a aplica standardul de educaţie digitală potrivit tuturor celor care trebuie să-și depășească temerile și să înceapă să utilizeze corect şi susţinut tehnologia. Bibliotecile publice devin astfel hub-uri active de învăţare digitală pentru comunitate.

DigitalCitizen_libraryDigital Citizen oferă acces la lumea online tuturor, inclusiv celor mai expuşi riscului de izolare digitală.
#RomâniaDigitală #CompetenţeDigitale #Digitalizare

În această vară, bibliotecari din 10 Biblioteci publice judeţene din România vor accesa un program Train-The-Trainers ECDL intensiv,  prin care vor deveni facilitatori de educaţie digitală pentru comunitatea lor. ECDL Romania îi va asista în asimilarea competenţelor de predare şi certificare Digital Citizen, dar şi în certificarea pe modulul ECDL Pedagogie Digitală, dedicat tuturor formatorilor care trebuie să îşi actualizeze metodele la realităţile tehnologice de astăzi.

Bibliotecile Judeţene din Baia Mare, Botoşani, Cluj, Galaţi, Giurgiu, Iaşi, Sălaj, Tulcea, Vâlcea şi Vrancea, primele entități de tip bibliotecă înscrise în program, vor deveni centre active de învăţare digitală pentru comunitate, oferind programe la standard recunoscut internaţional. Primele grupe de pregătire, evaluare şi certificare Digital Citizen se vor derula de către biblioteci începând cu luna septembrie, cu suportul ECDL Romania.
Digital Citizen oferă acces la lumea online pe scară largă, inclusiv celor mai expuşi riscului de izolare digitală. ECDL Romania a introdus recent programul şi la noi în ţară printr-un pilot dedicat seniorilor, ce sunt  sprijiniţi să devină utilizatori independenţi ai computerelor şi Internetului.

Este limpede că digitalizare fără competenţe digitale nu există. Orice investiţie în tehnologie poate fi eficientă doar dacă este dublată de programe relevante de competenţe digitale. Serviciile de e-guvernare, e-commerce, e-banking, e-health etc. reclamă aptitudini digitale elementare pentru întreaga populaţie. Numai aşa societatea chiar se va bucura de avantajele tehnologiei, calitatea vieţii va creşte şi  ne vom raporta la un proces real de tranziţie digitală.

Bibliotecile publice pot fi o reţea esenţială, cu rol major în accelerarea digitalizării şi creşterea nivelului de competenţe digitale ale românilor. Deşi România înregistrează rezultate bune la capitolul conectivitate, digitalizarea economiei a rămas în urmă, în condițiile în care aproape o cincime dintre români nu au utilizat niciodată internetul (Raport DESI 2020).

„Competențele tehnologice și de cetățenie digitală reprezintă active educaționale indispensabile oricărui profesionist al zilelor noastre. Ne bucurăm ca bibliotecarii publici să poată contribui la extinderea cunoașterii utilizatorilor mai puţín experimentați, să îi poată familiariza cu instrumente digitale extrem de utile și să le cultive, grație parteneriatului cu ECDL Romania și programului Digital Citizen, interesul pentru un comportament responsabil în mediul online”, a declarat Ioana Crihană, Director Executiv al ANBPR.