Securitate — July 13, 2021 at 12:01 pm

O nouă soluție de autentificare biometrică vocală elimina fraudele de identitate

by

Thales a lansat o nouă soluție biometrică vocală, parte din Platforma Thales de servicii de identitate digitală pentru înregistrare și autentificare. Această soluție răspunde cererii tot mai mari venite din partea call center-urilor operatorilor de telefonie mobilă care vor să combată  frauda de identitate, oferind în același timp o experiență plăcută clienților lor. Oferită în parteneriat cu ID R&D, unul dintre liderii recunoscuți din industria biometriei vocale, această nouă capabilitate consolidează Platforma Thales care încorporează deja soluții sofisticate de verificare a documentelor de identitate și biometrie avansată, cum ar fi recunoașterea facială și a amprentelor digitale.

Imagine1Operatorii din call center trebuie să verifice identitatea apelanților pentru a depista tentativele de fraudare a identității. Pe lângă faptul că s-au dovedit ineficiente, procedurile folosite în prezent – bazate pe knowledge-based authentication, un demers prin care apelanții trebuie să răspundă la așa-numitele ”întrebări secrete” – nu fac decât să îi frustreze pe abonați și să afecteze negativ interacțiunea acestora cu operatorul.

În schimb, soluția automată de recunoaștere vocală dezvoltată de Thales este complet transparentă și discretă pentru apelanți și nu necesită nicio intervenție din partea personalului din call center. Această soluție îi detectează pe cei care încearcă să comită o fraudă asumându-și identitatea unui client legitim. Vocile celor care sună în call center sunt comparate rapid cu amprentele vocale stocate ale unor infractori cunoscuți și ale persoanelor asociate cu apeluri suspecte.

Soluția dezvoltată de Thales ajută și la autentificarea fără probleme a clienților legitimi. Cu acordul utilizatorului, acest demers deschide calea către servicii sigure și personalizate de autentificare. Un operator de telefonie mobilă de top a implementat recent această soluție Thales care s-a dovedit atât de eficientă în depistarea tentativelor de fraudă, încât soluția a fost extinsă și pentru alte proceduri de autentificare, înlocuind datele de conectare și parolele tradiționale. Totul, cu respectarea reglementărilor în materie de confidențialitate și date personale.

„ID R&D oferă o nouă generație de soluții biometrice vocale care permit un nivel superior de securitate și experiențe mai bune de utilizare. Parteneriatul cu Thales pentru detectarea și evitarea fraudelor, fără a afecta în vreun fel clienții și fără a atrage atenția celor care încearcă să fraudeze, este un demers foarte interesant”, a declarat Alexey Khitrov, CEO  ID R&D. „Cu această soluție, oferim operatorilor de telefonie mobilă un motiv solid să implementeze autentificarea vocală pentru a împiedica orice tentativă de fraudă în timpul înregistrării noilor abonați și, ulterior, pentru a consolida procesul de autentificare a clienților.”

„Cei care pun la cale o fraudă vizează acum din ce în ce mai des canale pe care le pot accesa de la distanță, cum ar fi call center-urile unde își asumă identitatea unor clienți legitimi”, a precizat Guillaume Lafaix, VP Mobile Connectivity Solutions, Thales. „Dar, caracteristicile unice ale vocii reprezintă un atu puternic pentru combaterea acestor tipuri de fraudă. Înregistrată fără vreun efort în momentul  înscrierii, biometria vocală deschide calea și pentru îmbunătățirea pe termen lung a interacțiunii cu clienții.”