Retail / Horeca — May 9, 2016 at 12:32 pm

Tranzacții în creștere prin aplicațiile de comerț electronic

by

iStock_000001511450SmallValoarea totală a tranzacţiilor realizate prin aplicaţiile de comerţ electronic integrate cu platforma Teamshare s-a ridicat, în primele trei luni ale anului, la peste 11 milioane euro, în creştere cu 25% faţă de perioada silimară a lui 2015. Cea mai mare comandă online plasată prin paltforma dezvoltată de Entelion Software în primul trimestru a valorat circa 380.000 euro, pentru un client din zona de distribuţie IT&C.

Peste 75% din tranzacțiile din primul trimestru au fost generate de companiile din zona de B2B, producători și distribuitori cu volume mari de comenzi. Astfel, topul comenzilor online Teamshare este dominat de cele pentru site-uri business to business din IT&C, bricolaj, accesorii & piese auto, dar și materiale de construcții. Cea mai mare comandă B2B, de 380.000 euro, a fost generată de un client care activează în industria IT&C, urmată de o alta, în valoare de 290.000 euro, din aceeași industrie, respectiv 240.000 euro – lansată pentru produse de bricolaj.

Platforma a atras, în primele trei luni ale lui 2016, peste 10 clienţi, dintre care 25% sunt de profil B2C, restul fiind B2B, dar și cu componentă de B2C, activând în domenii diverse, de la piese și accesorii auto, parafarmaceutice și cosmetice, până la bunuri de larg consum.

Teamshare reprezintă o soluție completă și integrată de comerț electronic, care se adresează atât producătorilor, importatorilor și distribuitorilor de produse, cât și magazinelor online. Platforma include un sistem complet de comerț electronic care comunică cu celelalte aplicații folosite de clienți, precum cele de contabilitate, gestiune stocuri și facturare, plăți online și portaluri tip marketplace.