Servicii IT — July 20, 2021 at 12:21 pm

Dell Technologies ajută GOAL să asigure servicii de prim ajutor, în perioada pandemiei

by

Low angle view of woman standing against modern skyscrapers and blue sky in city at sunriseDell Technologies (NYSE: DELL) își anunță astăzi colaborarea cu organizația umanitară non-profit GOAL Global, colaborare în cadrul căreia compania dezvoltă o strategie IT care permite continuarea operațiunilor care salvează vieți la nivel global, în perioada pandemiei. GOAL a utilizat serviciile experte oferite de Dell Technologies pentru a-și planifica strategia și pentru a implementa o arhitectură cu ajutorul căreia angajații GOAL din întreaga lume asigură servicii de prim ajutor, în perioada pandemiei, și care reduce întreruperile la nivelul infrastructurii GOAL.

GOAL oferă servicii de prim ajutor în crize umanitare de peste 40 de ani și se concentrează asupra colaborării cu comunitățile vulnerabile, ajutându-le să supraviețuiască crizelor și oferindu-le susținere în procesul de refacere. GOAL are 2.400 de angajați în prima linie, în 14 țări. Aceștia lucrează în medii în care întâmpină probleme de conectivitate și pene de curent frecvente, motiv pentru care se bazează pe departamentele IT să se ocupe de aspectele logistice – inclusiv accesul la alimente, adăpost și servicii medicale, să mobilizeze un serviciu integrat de prim ajutor, prin colaborare, să colecteze date locale pentru serviciile de prim ajutor și să analizeze și să raporteze cum sunt cheltuite fondurile donate. Acest suport a devenit critic în condițiile în care pandemia a blocat transporturile și lanțurile de distribuție, la începutul anului trecut.

GOAL a colaborat cu Dell Technologies pentru a planifica și implementa rapid o abordare complet digitală, cu scopul de a îmbunătăți conectivitatea și eficiența, de a asigura agilitate și securitatea datelor.

„GOAL crede într-o lume în care nu mai există sărăcie și colaborăm cu comunitățile vulnerabile pentru a le ajuta să beneficieze de prim ajutor și să se refacă după crizele umanitare”, a declarat Janet Humphreys, CIO GOAL. „Ajutorul nostru umanitar a devenit fundamental în perioada pandemiei. Dell Technologies ne-a oferit o barcă de salvare când ne-a pus la dispoziție expertiza sa în materie de trecere la un model de date hibrid, ajutându-ne să migrăm la acest model și învățându-i pe angajații noștri să îl utilizeze. Astăzi, suntem mai conectați decât oricând și suntem echipați pentru a continua să-i ajutăm pe ceilalți.”

GOAL a considerat că această abordare este necesară pentru a-și îmbunătăți conectivitatea. Dell Technologies ProConsult Advisory Services a realizat o analiză detaliată a infrastructurii IT pe care o deține GOAL și a problemelor aferente. Compania a oferit un raport complet al situației curente, împreună cu o strategie de îmbunătățire, inclusiv o recomandare de model de date hibrid.

Personalul GOAL din prima linie este adesea dispersat în zone cu conectivitate redusă. De cele mai multe ori, aceștia nu au lățimea de bandă necesară pentru partajarea de date între mediile locale și mediul centralizat al GOAL. Dell Technologies și GOAL au definit o arhitectură care îi ajută pe operatorii din prima linie să lucreze pe copii locale și să facă mai ușor upload/download, în timp ce echipele celelalte lucrează online. Bazându-se pe expertiza Dell Technologies, GOAL și-a menținut sistemul de prim ajutor și funcționarea programului, pe durata migrării. De asemenea, organizația și-a îmbunătățit cifrele de prim ajutor, de la un milion la 5-6 milioane de oameni, în întreaga lume.

Dell Technologies a asigurat și servicii de evaluare a experienței angajaților, pentru a măsura și analiza situația IT, astfel încât GOAL să-și organizeze strategic zonele care necesită îmbunătățire, să creeze planuri de acțiune și să măsoare schimbările în timp. Consilierea acordată de Dell Technologies cu privire la cele mai bune practici în domeniul managementului schimbării, al adoptării de către utilizatori și al instruirii a îmbunătățit scorurile legate de experiența IT cu 30%, în măsurătorile ulterioare. GOAL a îmbunătățit și nivelul de eficacitate și scalabilitate, replicând soluții în cele 14 țări în care lucrează prima linie.

„Asemeni multor organizații non-profit globale, GOAL se confruntă cu o serie de provocări – forțe de lucru dispersate în locații izolate, bugete mici, fără acoperire pentru downtime – provocări care impun ca aceste organizații să lucreze mai deștept când e vorba de transformare digitală”, a declarat Bertrand Lalanne, vicepreședinte presales EMEA, în cadrul Dell Technologies. „Succesul GOAL dovedește că organizațiile pot face trecerea la un model de date hibrid, indiferent de provocări, dacă primesc consilierea corectă, susținere și tehnologie. Tehnologia Dell are capabilități unice, prin care susține organizații din toate sectoarele și de toate dimensiunile, în orice moment al procesului de modernizare digitală, permițându-le să prospere în cele mai dificile medii.”

Compania Dell Technologies are în plan ca, până în 2030, să ajute 1.000 de organizații non-profit, în procesul de transformare digitală, iar colaborarea cu GOAL este un exemplu de colaborare cu clienții pentru îndeplinirea unor obiective cu impact social comun. Tehnologia este crucială pentru buna funcționare a GOAL, pentru conectivitatea angajaților și pentru succesul misiunii organizației.