Ocean Credit IFN închide un plasament privat de obligațiuni, în valoare de 1,84 milioane de euro. Obligațiunile oferă investitorilor un cupon de 8,75% pe an și vor putea fi tranzacționate și pe bursă.
Ocean Credit atrage aproape 1,84 milioane de euro printr-un plasament privat de obligațiuni, finanțare care îi va permite să își continue ritmul puternic de creștere și să-și multiplice portofoliul de credite de două ori până la finalul acestui an. Plasamentul privat, intermediat de SSIF Goldring, avea un prag de succes de 10.000 de obligațiuni, cu o valoare nominală de 100 de euro.
Cererea a fost de aproape două ori mai mare, oferta fiind închisă anticipat prin vânzarea unui număr de 18.668 obligațiuni. Titlurile, care au fost subscrise la un discount de emisiune de 1,5%, urmează să fie listate pe bursă în perioada următoare, astfel încât toți investitorii să poată tranzacționa obligațiunile și să beneficieze de dobânda extrem de atrăgătoare pentru un plasament în euro.
„Cererea de credite pe termen scurt acordate online a cunoscut o creștere puternică, mai ales în contextul pandemiei. Această finanțare ne va ajuta să răspundem tuturor solicitărilor din partea clienților noștri și să ne ținem de promisiunea de a livra împrumuturi 100% digitale, direct pe card în mai puțin de 10 minute. Nu în ultimul rând, credem că produsul Delfin, ce urmează să fie lansat în foarte scurt timp, va reprezenta o inovație în piața locală și va permite clienților să își atașeze o linie de credit pe orice card de salariu, la o dobândă comparabilă cu cea a băncilor ce emit carduri de credit”, a declarat Radu Ciorbă, fondator al Ocean Credit și al fintech-ului Volt.