IDC arată în cel mai recent raport de piaţă că, în ciuda îngrijorărilor legate de aprovizionarea cu componente şi a problemelor furnizorilor, piaţa globală a telefoanelor inteligente şi-a continuat creşterea în trimestrul doi al anului 2021, volumele globale de dispozitive livrate crescând cu peste 13% de la un an la altul.
În cifre absolute, asta înseamnă că producătorii de telefoane inteligente au furnizat peste 313 milioane dispozitive. Aceste date sunt, în opinia IDC, dovezi că piaţa tinde să revină la o creştere susţinută.
Toate regiunile au contribuit la creşterea globală, cu excepţia Chinei, unde lipsa se lansări majore, cererea mai slabă şi declinul mărcii Huawei a tras piaţa în jos cu 10% faţă de trimestrul doi din 2020.
Ca atare, datele IDC arată că marca Xiaomi a urcat pe poziţia a doua la nivel global pentru prima dată, devansând Apple, care a ocupat locul trei. De altfel, mărci precum Xiaomi, OPPO, vivo şi Apple au fost principalele profitoare de pe urma declinului rapid Huawei.
Analiştii IDC susţin că la nivel global cele mai multe mărci chinezeşti cresc rapid. Dincolo de Xiaomi, o altă vedetă în ascensiune este marca Realme, care a cunoscut cea mai mare rată de creştere anuală, de 149%, peste trei sferturi din volumele de vânzări provenind dinafara Chinei.
Pentru trimestrul trei, IDC prevede că, pe măsură ce mărcile chinezeşti se vor concentra tot mai mult pe regiuni precum Europa, America Latină, Orientul Mijlociu şi Africa, competiţia se va intensifica abrupt pe aceste pieţe pentru lideri până acum incontestabili, precum Samsung.