Inovatii — September 15, 2021 at 12:02 pm

AHK România și BASF prelungesc procesul de înscriere la concursul de soluții inovatoare

by

AHK România și BASF anunță prelungirea procesului de înscriere la concursul de soluții inovatoare pentru domeniile energie curată, agricultură sustenabilă și economie circulară. Competiția BASF Innovation Hub 2021 vizează identificarea de soluții care, direct sau indirect, contribuie la principiile Agendei Verzi – energie curată, agricultură durabilă și economie circulară.

BASF Innovation Hub 2021_KV• Termenul de depunere a aplicațiilor pentru concursul BASF Innovation Hub este 30 septembrie 2021.
• Printre aplicațiile deja primite se numără soluții privind diverse utilizări ale biomaterialelor, idei de reutilizare a deșeurilor de plastic, sisteme de irigații inteligente etc.
• Concursul se desfășoară în 11 țări din Europa Centrală și de Sud, printre care și România.

Datorită interesului sporit al companiilor inovatoare și start-up-urilor, termenul de depunere a aplicațiilor pentru concurs în domeniul dezvoltării durabile – BASF Innovation Hub 2021 va fi prelungit cu două săptămâni, până la 30 septembrie 2021 la miezul nopții.

Concursul regional BASF Innovation Hub 2021 se desfășoară în 11 țări din Europa Centrală și de Sud, printre care și România. Obiectivul principal al concursului este identificarea soluțiilor care contribuie, direct sau indirect, la principiile Agendei Verzi – energie curată, agricultură sustenabilă și economie circulară.

„Interesul în întreaga regiune este foarte ridicat. Până la acest moment au fost primite numeroase aplicații din partea diferitelor companii inovatoare și start-up-uri din Romania. Printre ele se numără diverse soluții pentru utilizarea biomaterialelor în scopuri specifice, idei pentru reutilizarea deșeurilor din plastic și pentru sisteme de irigații inteligente. Este evident că Agenda Verde este un subiect care inspiră tinerii, iar aceștia creează activ soluții valoroase pentru o planetă sustenabilă. Aceasta ne-a determinat să luăm decizia de a prelungi termenul pentru aplicații și folosim această oportunitate pentru a invita start-up-urile, care poate nu au aplicat încă, să depună ideile lor până pe 30 septembrie la miezul nopții”, subliniază Andreas Lier, Managing Director BASF România și Bulgaria.

În etapa locală a concursului, juriul va alege cea mai bună idee din România, aceasta urmând să participe în finalele regionale BASF Innovation Hub 2021 împreună cu cele mai bune soluții din celelalte țări. Câștigătorul etapei locale va primi un premiu de 2.500 EUR brut, iar cea mai bună idee din etapa regională va primi un premiu de 5.000 EUR brut, premii cumulabile.

„Concursul este deschis pentru echipe de până la cinci membri din companii inovatoare sau start-up-uri. Singura cerință este ca ideea înscrisă în competiție să contribuie direct sau indirect la crearea de soluții pentru energie curată, sustenabilă și accesibilă, soluții pentru agricultură sustenabilă și soluții care oferă posibilitatea tranziției către economia circulară. Sumele de bani destinate celor mai bune proiecte pot fi folosite în orice mod pe care companiile inovatoare și start-up-urile îl consideră esențial pentru dezvoltarea ideii lor. Concursul va contribui la mediatizarea idei precum si la identificarea de parteneriate pentru finalizarea produsului, testarea acestuia sau finanțarea investiției. Suntem aici pentru a-i susține”, explică Sebastian Metz, Director Executiv, AHK Romania, amintind și faptul că lipsa mijloacelor financiare și a unui partener este unul dintre cele mai frecvente motive pentru care unele dintre cele mai bune idei individuale nu se materializează.

Informații suplimentare privind concursul, cerințele și modalitatea de participare sunt disponibile și actualizate permanent pe pagina web http://www.join-innovationhub.com/.