Liderii celor mai mari companii din lume sunt din ce în ce mai optimiști în ceea ce privește evoluția afacerii lor, chiar dacă varianta Delta a coronavirusului întârzie “revenirea la normal”. Încrederea lor în economie a crescut la un nivel fără precedent de la începutul pandemiei. KPMG 2021 CEO Outlook, în care au participat peste 1.300 de lideri executivi, analizează strategiile și viziunea lor pentru următorii trei ani și arată că 60% dintre lideri sunt încrezători în perspectivele de creștere ale economiei globale, comparativ cu 42%, procentul estimat în urma cercetării desfășurate în ianuarie/februarie.
„În linie cu evoluțiile la nivel global pe care le detaliem în aceasta cercetare, pot spune din interacțiunea cu liderii organizațiilor din România că majoritatea au reacționat foarte eficient în timpul pandemiei, demonstrând reziliență în fața schimbărilor, incertitudinii și provocărilor. Dintre companiile din sectoarele direct afectate de efectele pandemiei am văzut, de asemenea, exemple de succes în 2021 cu afaceri redeschise și/sau transformate. Reziliența se bazează pe o echipă motivată și implicată, energizată de scopul, misiunea și valorile companiei, astfel încât să gestioneze riscurile și oportunitățile, dar să reușească, în același timp, să țină pasul cu impactul tehnologiei. O cultură orientată spre mediul digital conferă oamenilor abilitatea de a integra în mod natural tehnologia în activitățile lor. În plus, se construiește fundația pentru o forță de muncă distinsă prin competențe digitale performante, capabilă să opereze cu rapiditate și agilitate”, spune Ramona Jurubiță, Country Managing Partner, KPMG în România.
Perspectiva unei creșteri puternice îi încurajează pe liderii executivi să investească în expansiune și transformarea afacerii, 69% dintre lideri indicând opțiuni anorganice (fuziuni și achiziții, asocieri, alianțe strategice) ca principală strategie de creștere. Majoritatea liderilor globali (87%) au afirmat că intenționează să finalizeze achiziții în următorii trei ani care să le susțină creșterea și transformarea afacerii.
Cercetarea a indicat că 30% dintre CEO plănuiesc să investească peste 10% din venituri în măsuri și programe sustenabile în următorii trei ani.
„Deși există încă incertitudine în ceea ce privește pandemia, liderii sunt din ce în ce mai încrezători în revenirea puternică a economiei. Această încredere a determinat liderii să adopte o abordare agresivă de creștere. În timp ce strategiile de creștere anorganice sunt prioritare, liderii iau în considerare extinderea organică și continuă evaluarea viitorului muncii astfel încât să poată atrage talentul de top. Unul dintre elementele pozitive din ultimele 18 luni este faptul că liderii pun din ce în ce mai des ESG (Mediu, Strategie, Guvernanță) în centrul strategiilor pentru revenire și creștere pe termen lung. Crizele privind aspectele de mediu și sociale au demonstrat că trebuie să ajustăm abordările și să lucrăm împreună”, a explicat Bill Thomas, Global Chairman & CEO, KPMG.
Constatări cheie
Atingerea statusului net-zero cu suport guvernamental este o prioritate
Între multele provocări socio-economice, sociale și de mediu, companiile sunt supuse presiunii să contribuie la combaterea schimbărilor climatice și să aibă un impact pozitiv în societate. Ca rezultat, peste un sfert (27%) dintre liderii în afaceri sunt îngrijorați că un eventual eșec în ceea ce privește așteptările în domeniul schimbărilor climatice ar putea determina piețele publice să nu mai investească în afacerile lor. Peste jumătate (58%) dintre respondenți au afirmat că există o cerere în creștere din partea părților interesate (investitori, autorități de reglementare, clienți etc) pentru o raportare mai amplă pe aspecte ESG.
Trei din patru (77%) lideri executivi consideră că vor fi necesari stimuli guvernamentali ca toate afacerile să poată ajunge la obiectivul de “net-zero”. Mai mult, trei sferturi dintre liderii globali au identificat COP26 ca un moment esențial pentru conștientizarea urgenței în agenda schimbării climatice.
Cercetarea a relevat că, pentru acest scop, impactul companiei asupra comunităților și planetei determină 74% dintre CEO să abordeze nevoile părților interesate. A fost observată, de asemenea o creștere de 10 puncte față de începutul anului 2020 în numărul liderilor care afirmă că obiectivul principal este să implementeze scopul companiei în deciziile pe care le iau ca să creeze valoare pe termen lung pentru părțile interesate (64%). Mai mult de 8 din 10 lideri globali (86%) consideră că misiunea companiei va determina alocarea de capital, dar și strategiile de creștere anorganică.
Atenția se mută spre riscurile operaționale și de mediu
Analizând riscurile pentru următorii trei ani, liderii executivi au identificat trei zone prioritare: lanțul de aprovizionare, securitatea cibernetică și schimbarea climatică. 56% dintre lideri au afirmat că lanțul lor de aprovizionare este supus stresului în timpul pandemiei.
Perspective în schimbare pentru viitorul muncii
Doar 21% dintre lideri consideră necesară o reducere a prezenței fizice, o schimbare substanțială față de august 2020, în perioada de vârf a primului val al pandemiei, când 69% dintre lideri afirmau că vor reduce spațiile în care își desfășurau activitatea. Liderii s-au concentrat asupra flexibilității crescute pentru forța de muncă, 51% (față de 14% în ianuarie/februarie) intenționând să investească în spații colaborative de birou colaborative. 37% dintre liderii globali au implementat un model de lucru hibrid, în care majoritatea angajaților lucrează de la distanță 2-3 zile pe săptămână.
Reformele fără precedent în fiscalitatea internațională reprezintă un punct esențial
Trei din patru lideri consideră că presiunea asupra finanțelor publice exercitată de răspunsul necesar pandemiei a accentuat necesitatea cooperării intre state pentru sistemul fiscal global. În același timp, 77% dintre CEO consideră că propunerea unui sistem global cu un impozit minim reprezintă “o îngrijorare semnificativă” pentru obiectivele de creștere ale organizației. Sunt, însă, mai îngrijorați de riscurile de reglementare și fiscalitate decât erau înainte de pandemie (vezi tabel 1).
Cercetarea arată că 74% dintre lideri sunt conștienți de legătura puternică dintre încrederea mediului extern în afacerea lor și cum se aliniază abordarea fiscală cu valorile organizaționale. În timp ce afacerile încearcă sa se reconstruiască mai bine, majoritatea liderilor (69%) resimt o presiune în creștere pentru raportarea transparentă a impozitelor și taxelor, ca parte din agenda ESG.