Internet/Telecom, Servicii Profesionale — November 2, 2021 at 11:29 am

Vodafone Romania echipează Salvamont cu sisteme de localizare a victimelor avalanșelor

by

Vodafone România sprijină Asociația Națională a Salvatorilor Montani din România (Salvamont România) cu achiziția de echipamente de localizare a persoanelor surprinse de avalanșă sau care s-au rătăcit pe munte. Proiectul este o premieră națională și continuă seria de inițiative derulate de Vodafone România pentru Salvamont România, în calitate de partener tehnologic.

RECCO SALVAMONT 1Sistemul RECCO, dezvoltat de compania suedeză cu același nume, este format dintr-un dispozitiv de localizare utilizat de salvamontiști și plăcuțe reflectoare pe care turiștii le pot purta în echipamente și cu ajutorul cărora este posibilă găsirea acestora. Plăcuțele reflectoare vor putea fi achiziționate din magazine cu profil sportiv din țară, sub formă de autocolant pentru casca de protecție, breloc pentru cheița de fermoar sau atașat la cureaua pantalonilor. Detectorul poate localiza plăcuțele reflectoare pe o rază de până la 80 de metri în aer și 20 de metri la sol, respectiv o rază efectivă de 30 de metri în condiții de avalanșă. Sistemul este în prezent folosit de 900 de organizații de salvatori montani și resorturi de schi din 28 de țări din toată lumea.

„România se situează în topul 10 al țărilor europene cu cel mai mare risc de avalanșă, anual înregistrându-se în medie aproape trei decese ca urmare a avalanșelor montane, după cum arată statisticile Comitetului Internațional de Salvare Alpină. Prin implementarea sistemului RECCO, în premieră în România, ne dorim să creștem șansele de succes al misiunilor de salvare montană bazându-ne pe ajutorul tehnologiei”, a declarat prof. Sabin Cornoiu, Președintele Asociației Naționale a Salvatorilor Montani din România.

RECCO SALVAMONT 3În urma implementării acestei prime etape a proiectului, Serviciile Publice Județene Salvamont  Alba, Argeș, Bihor, Brașov, Gorj, Mureș, Maramureș, Prahova, Sibiu și Suceava vor beneficia în cadrul activității  specifice desfășurate și de acest sistem modern de căutare – salvare.

„Ori de câte ori vom putea contribui cu tehnologie la salvarea de vieți omenești, o vom face. Parteneriatul cu Salvamont ne oferă de 17 ani oportunitatea de a pune tehnologia în slujba digitalizării unui serviciu vital”, a declarat Cristina Stăiculescu, Senior Manager Corporate Communications & CSR, Vodafone România.

Recent, Asociația Salvatorilor Montani a aniversat 52 de ani de existență, lansând o nouă versiune a aplicației mobile Salvamont dezvoltată în parteneriat cu Vodafone România. Pe parcursul celor 17 ani de colaborare, Vodafone România a sprijinit Salvamont în proiecte diverse, printre acestea numărându-se: înființarea Dispeceratului Național Salvamont și a Centrului Național de Pregătire Salvamont Padina, dotarea cu echipamente a salvatorilor montani, susținere financiară în refacerea traseelor și marcajelor turistice, achiziționarea de GPS-uri pentru realizarea de track-uri ale traseelor montane, dar și dotarea cu echipamente de comunicație a organizațiilor de salvare montană, bazelor, posturilor și dispeceratelor salvamont din țară și finanțarea cheltuielilor aferente convorbirilor telefonice și de internet ale acestora și sprijin financiar în pregătirea salvatorilor montani (ex. salvarea cu ajutorul elicopterului) etc.