Reducerea costurilor rămâne cel mai des citat motiv de adopţie a tehnologiei cloud de către bănci, aproape trei sferturi dintre băncile intervievate în cadrul unui studiu realizat de Economist Intelligence Unit pentru firma de tehnnologie Temenos, considerând că trecerea la medii cloud este critică pentru atingerea priorităţilor legate de afacere.
Peste 40% din respondenţii la studiul global au citat costurile ca fiind motivul principal de adopţie al mediilor cloud, faţă de doar cei 20% care au declarat că îmbunătăţirea serviciilor pentru clienţi reprezintă motivul esenţial de trecere la cloud. Totodată, peste 80% din directorii de bănci spun că acum au o strategie clară de adoptare a cloud-ului.
Conform raportului, pandemia sanitară a fost cea care a stat la baza accelerării adoptării mediilor cloud de către bănci. Băncile tradiţionale au început trecerea la cloud pentru a putea ţine pasul cu dezvoltările digitale din domeniu şi pentru a face faţă presiunii exercitate de competitorii cloud-nativi.
Mai mult, băncile mai noi utilizează mediile cloud pentru a intra pe pieţe noi. Conform raportului, băncile vor ca prin cloud să-şi crească abilitatea de a obţine informaţii de valoare din date şi să inoveze mai rapid. Cu toate astea, continuă să existe bariere serioase în calea adopţiei mediilor cloud, printre care se numără securitatea, confidenţialitatea datelor, conformitatea cu reglementările stricte şi guvernanţa asupra datelor folosite. Ca atare, evoluţia unor megatendinţe actuale precum open banking şi banking-as-a-service va depinde de cloud în sine.
EIU arată în raport că aproximativ 60% din băncile intervievate încă citează factori precum securitatea, confidenţialitatea şi conformitatea datelor stocate de furnizori terţi de servicii ca reprezentând provocări majore în calea adopţiei definitive a mediilor cloud. Alte riscuri citate în studiu ca fiind asociate cu adopţia cloud se referă la incertitudinile din jurul reglementării şi guvernării infrastructurilor de tip cloud (44%), responsabilitatea legală privind datele stocate de furnizori terţi de servicii (41%) şi interoperabilitatea datelor sau serviciilor în cazul adopţiei de medii multi-cloud (38%).