Recentele fenomene generate de avansul tehnologic şi pandemia sanitară au determinat unul din coloşii tehnologici actuali, Dell, să lanseze în spaţiul public câteva teme care sunt considerate a marca viitorul imediat al omenirii şi pe cel pe termen mediu. Sunt teme în care Dell este, evident, direct interesat prin soluţiile tehnologice pe care le propune pieţei.
„Vorbim de patru zone care se vor evidenţia în anul 2022 şi pentru care Dell se pregăteşte activ,” a declarat John Roese, Global CTO Dell Technologies, în cadrul unui recent eveniment online. „În mare parte, Dell a anticipat de câţiva ani buni evoluţia din aceste zone, care vor marca felul în care se desfăşoară afacerile în anul care urmează şi dincolo de acest orizont”.
Cele patru zone avute în vedere de oficialul companiei americane sunt edge computing, private mobility, data management şi securitate.
În privinţa edge computing, Dell prevede pentru anul viitor o evoluţie către separarea domeniului în două zone principale de manifestare: zona de platforme de edge computing şi zona de stive software legate de edge computing, care vor marca capacitatea edge computing de a răspunde la cerinţele în evoluţie ale afacerilor, cerinţe legate de prelucrare eficientă a datelor la nivel local, fiabilitate şi extragere de informaţii relevante în timp real.
Private mobility este considerată a doua mare zonă de evoluţie de maxim interes pentru anul următor. “Aici se va accelera ecosistemul de mobilitate privată, prin implicarea tot mai intensă a mediilor cloud computing şi a industriei IT implicate în dezvoltarea universului 5G,” a adăugat oficialul Dell.
Ca a treia zonă de maxim interes, gestiunea datelor nu reprezintă o noutate, soluţiile de data management fiind parte centrală a ecosistemului de soluţii furnizate de ani buni de providerii de tehnologie. Evoluţia acestei zone arată însă, în previziunea oficialului Dell, că intersecţia dintre data management şi edge computing va deveni în 2021 terenul de bătălie pentru soluţiile de gestiune de date, care vor deveni o clasă nouă de fluxuri de lucru ale datelor.
În fine, din punct de vedere al securităţii, industria de profil va trece în anul care vine de la discuţii legate de modalităţi emergente complexe şi proactive de asigurare a securităţii datelor la acţiuni concrete. Iar din acest punct de vedere, mediile de cloud hibrid vor deveni esenţa acestei bătălii.
Privind dincolo de 2022, Roese a individualizat domeniul automotive, ca fiind domeniul în care întreg ecosistemul va trece de la principii mecanice de funcţionare la principii computaţionale, mai ales având în vedere iminenţa dezvoltării zonei de vehicole autonome, domeniul quantum computing, aici oficialul Dell subliniind că universul activităţii umane va fi dominat de conlucrarea dintre quantum computing şi classical computing, ca o etapă de trecere către un viitor univers dominat de quantum computing, şi domeniul digital twins, accelerat de transformarea digitală, unde aplicaţiile specifice vor deveni mai uşor de creat şi de consumat pe măsură ce tehnologia va fi definită mai clar cu instrumente dedicate.