Analiza — December 21, 2021 at 1:19 pm

Opţiune de intensificare pentru quantum computing

by

Produsele comerciale quantum computing nu se află, probabil, pe agenda imediată a multor responsabili IT. Reputata firmă de consultanţă în management McKinsey a îndemnat însă recent directorii IT din organizaţii să se gândească mai precis la ceea ce se va întâmpla în următorii opt ani, când sistemele quantum computing vor ajunge, probabil, să nu mai dea atâtea erori ca în prezent.

Binary Data Stream (Blue)În cadrul unui document publicat, Quantum computing: An emerging ecosystem and industry use cases, firma de consultanţă s-a aplecat asupra oportunităţii de folosire quantum computing în sectoarele farmaceutic, chimic, auto-moto şi financiar. Chiar dacă mai multe platforme quantum computing sunt actualmente abia în fază de dezvoltare, nu este departe ziua de referinţă când se vor obţine sisteme cu corecţie completă a erorilor şi tolerante la defecte. Fără astfel de mecanisme, quantum computer-ele nu vor putea să furnizeze rezultate precise şi corecte matematic.

În sectorul farmaceutic, McKinsey spune că prin quantum computing s-ar putea accelera cercetarea şi dezvoltarea de noi molecule prin realizarea unei dependenţe mai reduse a identificării ţintelor de atins, designului de medicamente şi testării toxicităţii de procedeele bazate pe testare şi eroare, aceasta ducând la creşterea eficienţei. Dat fiind faptul că sectorul farmaceutic ajunge actualmente la 1500 miliarde USD, McKinsey estimează că o îmbunătăţire de 1 până la 5% ar duce la venituri suplimentare între 12 miliarde şi 75 miliarde de dolari, şi la îmbunătăţirea calităţii vieţii pacienţilor, dar şi a producţiei, logisticii şi lanţurilor de aprovizionare-desfacere din sector.

În sectorul chimic, McKinsey vede rolul major al quantum computing în îmbunătăţirea catalizatorilor de reacţii chimice. Astfel de catalizatori oferă potenţialul de îmbunătăţire a eficienţei producţiei şi ajută la atenuarea schimbărilor climatice prin reducerea nevoii de produse petrochimice sau prin acţiunea directă asupra emisiilor de CO2.

Din punct de vedere auto-moto, McKinsey susţine că există oportunităţi de utilizare quantum computing în cercetare-dezvoltare, design de produse, managementul lanţurilor de aprovizionare-desfacere, producţie şi managementul traficului. În fine, din punct de vedere al industriei financiare, cele mai promiţătoare perspective de utilizare quantum computing sunt în managementul portofoliilor şi al riscului.

În ciuda oportunităţilor descoperite, autorii documentului avertizează că zona de hardware rămâne o zonă semnificativă de blocaj în cadrul ecosistemului quantum computing. Provocarea indusă de hardware este atât tehnică, cât şi structurală. În acest sens, la ora actuală există două bariere principale în calea evoluţiei quantum computing. Una este aceea a capacităţii de scalare a numărului de qubiţi dintr-un computer cuantic cu atingerea simultană a unui nivel suficient de calitate a qubiţilor. A doua este legată de costurile încă uriaşe ale proceselor.